Florentin Petre a spus în presa bulgară că vrea să părăsească actualul său club, retrogradat în liga a treia şi exclus din Champions League.
Florentin Petre nu se poate concentra doar pe evoluţiile de la Euro. Veştile venite din Bulgaria, unde clubul său, ŢSKA, plăteşte tribut pentru neregulile financiare (trimis în eşalonul trei, exclus din Champions League, preşedintele Tomov demisionar), îl ţin sub presiune pe mijlocaşul “tricolorilor”, al cărui viitor se prefigurează incert. O recunoaşte chiar “Piticul” într-un interviu acordat cotidianului sofiot “Meridian Match”: “Nu voi putea continua într-o ligă inferioară! Dacă vom fi retrogradaţi, plec de la ŢSKA! Situaţia de acolo este o tragedie naţională. Nu ştiu cine e vinovat, conducătorii sau autorităţile, dar noi, jucătorii, n-am comis nici o greşeală. N-am pierdut nici un meci, ne-am calificat în Champions League. Acum realizez că munca noastră n-a contat”.
Internaţionalul susţine că antrenorul Mladenov încearcă să-l convingă să rămînă: “Mi-a zis că ŢSKA va juca tot în prima ligă, fiindcă decizia va aparţine federaţiei bulgare, nu UEFA. Mi-a transmis că are în continuare nevoie de mine”.
“Vom ajunge în finală!”
Fostul dinamovist a vorbit şi despre ambiţiile “tricolorilor” la Euro: “Dacă România va depăşi faza grupelor, vom ajunge în finală! Nimeni nu ne va mai putea opri! Şansele ca eu să joc titular sînt egale cu cele ale lui Nicoliţă. El e marele meu rival de la lot şi amîndoi luptăm pentru a fi pe teren”.
{{text}}