Într-o conferință de presă care a durat aproximativ două ore, președintele FRH, Constantin Din, a dat cărțile pe față și a vorbit pentru prima dată în 3 ani de mandat, despre problemele cu care se confruntă în Consiliul de Administrație.
El a confirmat ceea ce GSP.ro a scris încă din luna aprilie: în CA sunt două tabere, iar gruparea „rebelă” a preluat puterea și ca o primă acțiune i-a „distrus” prin vot președintelui Din unul dintre planurile sale, Campionatul de Tineret, competiție implementată acum 2 ani și care din sezonul viitor a devenit opțională.
Președintele Constantin Din, acuze la adresa „rebelilor” din CA
Președintele Constantin Din a venit la conferința de presă cu procesul verbal de la ședința Consiliului de Administrație care s-a ținut joi 29 aprilie, și în care, cu un vot de 10-6, s-a hotărât ca din sezonul viitor, campionatul de tineret să devină opțional pentru echipele din ligile naționale.
El i-a acuzat pe Gheorghe Tadici și pe Flavius Sâsâeac, membri în CA de mai multe mandate, că votează doar după interesul propriu, în funcție de ce au nevoie la cluburile lor. Ajutați de vicepreședintele FRH, Sorin Dinu, aceștia au format o „antantă”, prin care își promovează interesele. Din a spus că în handbalul românesc sunt multe lucruri necurate care aduc a corupție.
Mandatul lui Constantin Din în fruntea FRH a fost marcat până acum de numeroase episoade controversate„Corupție este un cuvânt destul de profund și greu. Dar lucruri necurate au fost și cred că niște mecanisme de genul ăsta ar putea să mai funcționeze. Ce se întâmplă acum e un lucru necurat (votul de desființare al campionatului de tineret). Adică ne întâlnim noi, câțiva membri ai Consiliului de Administrație, și vedem care sunt interesele noastre personale. Ăsta mi se pare un lucru necurat. Adică 24 de cluburi de Ligă Națională își doresc campionat de tineret, 4 nu-și doresc, și uite că au câștigat cele 4...
Procentul celor care își doreau acest campionat de tineret era însă covârșitor. Deci oamenii care produc handbal, oamenii care investesc doresc campionat de tineret și vin câțiva membri ai Consiliului de Administrație și se opun, spun că nu este bine. Oare noi, cei care am fost aleși, nu trebuie să facem ceea ce își doresc membrii afiliați?...Domnul Tadici, de exemplu, era susținătorul jucătorilor tineri români. Și noi acum desființăm campionatul de tineret”, a declarat Constantin Din.
Conflict între președintele Constantin Din și vicepreședintele Sorin Dinu
La conferința de presă a participat și vicepreședintele FRH, Sorin Dinu, dar acesta nu a stat lângă președintele Constantin Din, ci a luat loc în sală printre jurnaliști și membri ai FRH. Între cei doi au avut loc deseori contre, prin schimburi de replici, uneori spumoase. Pentru prima oară în cei 3 ani ai administrației Din, a ieșit la suprafață conflictul acut dintre cei doi, despre care GSP.ro a mai scris.
Sorin Dinu și Constantin Din pe vremea când erau un duo sudat. FOTO: Imago Images„Când am venit pe această funcție eram conștient că în interiorul handbalului sunt răni adânci, dar nu credeam că voi descoperi aici oameni care vor face tot ce le stă în putință pentru a strica, să nu spun a distruge. Sunt oameni care ocupă funcții de conducere în cadrul FRH, oameni cu vechime în Consiliul de Administrație. Și eu stau să mă întreb unde au fost rezultatele handbalului românesc în toată această perioadă în care acești membri ai CA au condus?
Unde s-a mai văzut în lumea asta ca un vicepreședinte al unei federații (vicepreședintele Sorin Dinu) să dea în judecată federația? Nu există în istorie așa ceva ca vicepreședintele federației să reprezinte un club sau un jucător împotriva federației. Iar domnul Dinu a votat pentru desființarea campionatului de tineret”, spus Constantin Din.
Sorin Dinu (dreapta), alături Vizitiu și Cristina Vărzaru. Foto: FRHGheorghe Tadici a fost acuzat că beneficiază de „lucrurile necurate”
Constantin Din a mai declarat că „unele decizii ale Comisiei de Apel care schimbă în favoarea lui Gheorghe Tadici pedepsele primite la Comisia de Disciplină fac parte din lucrurile necurate ale handbalului românesc”.
„Domnul Gheorghe Tadici este sancționat de o comisie, este iertat parțial de altă comisie. Ăsta este un mecanism de care vă spuneam mai devreme. Adică, lucruri necurate....În schimb, domnul Tadici este susținătorul jucătorului tânăr român. Și noi acum desființăm campionatul de tineret. De unde-și mai ia domnul Tadici jucători tineri, să-i folosească în echipa mare, dacă noi nu le mai oferim continuitate?”.
Gheorghe Tadici, antrenorul lui HC Zalău. Foto: Captură FacebookChiar dacă și-a pierdut majoritatea și astfel puterea de decizie în Consiliul de Administrație, președintele FRH crede că în continuare își va putea face treaba bine la federație.
„Eu nu cred că poate veni cineva, să spună, că am avantajat pe X sau că am dezavantajat pe Y. Eu tot ce am făcut, am făcut cu sufletul pentru handbalul românesc. Faptul că nu mai am majoritate în Consiliul de Administrație e treaba lor. Eu mă străduiesc în continuare să îmi fac treaba cât mai bine”, a conchis Constantin Din.
Componența Consiliului de Administrație
- Constantin Din - președinte
- Sorin Laurențiu Dinu - vicepreședinte
- Membri: Gheorghe Tadici, Gabriel Benone Armanu, Adrian Cosman, Liana Maria Costea, Marius Marocico, Marian Joița, Neculai Răzvan Caba, Mihail Bocan, Cristian Simion Potora, Flaviu Constantin Săsaeac, Ionuț Rudi Stănescu, Ion Mihăilă, Petru Ghervan, Alin Sergiu Cîrligeanu
{{text}}