Chiar dacă în ultimii ani a încheiat sezonul de fiecare dată pe profit, Farul Constanța are un buget mediu pentru Superligă, departe de cele ale echipelor de top.
Nici în următoarea ediție lucrurile nu vor sta altfel, iar președintele clubului constănțean, Gică Popescu, a dezvăluit cum se va stabili suma pe care va conta echipa de seniori a alb-albaștrilor.
Gică Popescu vrea o lege unitară în privința banilor publici investiți în cluburi
„La noi, nu există doar costurile la prima echipă. Avem și academia, avem rate la bănci, pentru că tot ce s-a construit aici s-a făcut cu ajutorul băncilor. În momentul în care plătim băncile și asigurăm bugetul la academie, vedem care este bugetul pe care ni-l putem permite la prima echipă. Iar Gică, cel care conducea partea tehnică, intra cu lotul în acest acest buget. Dacă s-ar fi depășit și cu un leu, nu l-am mai fi putut plăti.
Am avut ore întregi de discuții cu Gică și a înțeles, pentru că este proprietarul clubului. I-am spus adevărul și împreună au luat această hotărâre. Gică a mai făcut unele chestiuni, un efort financiar extrem de mare în sezonul trecut cu aducerea lui Denis Alibec, dar am avut suportul unui sponsor pentru a-l putea plăti”, a explicat fostul căpitan al naționalei României.
Plafon salarial mediu
În plus, constănțenii nu vor mai depăși plafonul salarial, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Denis Alibec. Limita contractuală lunară pentru jucătorii de la Farul se va situa în jur de 5.000 de euro, la care se adaugă bonusuri substanțiale în funcție de performanță.
„Un lucru este foarte important pentru jucători: să-i plătești la timp. Majoritatea preferă să ia 7 lei în loc de 10 lei, dar să-i ia la timp, pentru că au rate la bănci și chirii de plătit. Noi am făcut lucrul acesta în fiecare an, i-am plătit la timp și este un lucru pe care jucătorii îl apreciază enorm. Dar ne-am întins cât ne-a lăsat plapuma și cred că este o dovadă de profesionalism să faci acest lucru. Uitați-vă la ce se întâmplă la cluburi importante, care sunt în insolvență sau au probleme financiare.
Noi suntem pe profit an de an. Am avut în fiecare sezon un plafon salarial pe care l-am menținut. Nu-l vom scădea, pentru că era unul de clasă medie pentru prima ligă. Dacă va trebui să facem ajustări, nu le vom face ca și cantitate. Vom reduce numărul de jucători sau de angajați, dar deocamdată nu este acest pericol”, a declarat Gică Popescu.
Gică Popescu a vorbit despre stadionul din Constanța / Foto. capturăGică Popescu: „Este o concurență neloială”
Consilier pe probleme sportive al prim-miniștrilor României în ultimii ani, președintele grupării de pe Litoral a ridicat încă o dată problema legii sponsorizării, pe care și-a propus să o modifice. Totodată, speră ca și în cazul susținerii din bani publici să se ajungă la o regulă unitară, astfel încât cluburile să beneficieze de același drepturi, indiferent de organizarea juridică.
„De când s-a înființat acest club, în fiecare an este un deficit bugetar pe care trebuie să-l acoperim din transferuri de jucători. Indiferent de câți sponsori aducem, și am adus mulți în ultimii ani, avem deficit pentru că au crescut foarte mult salariile. Sunt jucători care, pentru a-i putea aduce, cer anumite condiții. Din păcate, noi nu putem să plătim nivelul salarial mediu din prima ligă. Nu avem bani publici, iar posibilitatea de a aduce și mai mulți sponsori nu există, deoarece este acest impediment al companiilor, care nu pot finanța SA-urile, pentru că nu-și pot deduce cheltuielile.
Încercăm să rezolvăm acest lucru, să nu mai fie această concurență neloială între echipele care sunt SA-uri, ca noi, și ONG-uri. Marile companii doresc să sponsorizeze ONG-urile, pentru că-și deduc cheltuielile. Încercăm să facem în așa fel încât toate cluburile să aibă aceleași drepturi. Avem speranța că poate administrația locală și companiile își vor îndrepta interesul colaborării și cu noi. Este injust ca anumite cluburi să folosească bani publici și alte nu. Ori toată lumea, ori nimeni”, a spus Gică Popescu.
Nu este ușor. În momentul în care ofertezi un jucător bun, pe care îl vedem și FCSB, Craiova, CFR, Rapid și Dinamo, ei dau mai mult. Atunci apare problema jucătorului, unde vrea să mearg și cât de mult contează pentru el partea financiară. Trebuie să găsim jucători cu salarii mult mai mici și care se pot bate cu cei pe care toată lumea îi consider mai buni, pentru că sunt plătiți mai bine. Nu întotdeauna faptul că plătești mai mult, înseamnă că o să reușești să ai rezultate.
- Ianis Zicu, antrenor Farul Constanța
{{text}}