Într-un interviu pentru Blic, americanul Errick McCollum (Fenerbahce) și-a povestit emoțiile după ce formația turcă a câștigat Euroliga.
La sfârșitul lunii mai, Fenerbahçe a cucerit Euroliga masculină împotriva echipei franceze AS Monaco, câștigând finala competiției cu 81-70. În semifinale, echipa turcă a trecut de Panathinaikos, Errick McCollum, 37 de ani, având o evoluție excelentă și deschizând practic drumul baschetbaliștilor din Istanbul către finala Euroligii.
Cu o bogată carieră - în Israel, Grecia, China și Rusia - americanul Errick McCollum, câștigător în 2016 al Europe Cup cu Galatasaray, a povestit și despre planurile de viitor, după ce se va retrage din baschetul practicat la cel mai înalt nivel.
- Cum te simți după ce ai câștigat Euroliga?
- Foarte bine. Mi se pare încă ireal și nu am avut timp să procesez totul, deoarece am continuat imediat cu campionatul intern. Dar am avut cel puțin o zi în care am putut sărbători. Parada a fost o nebunie. La Istanbul am fost așteptați de mulți oameni.
- Te așteptai la așa ceva?
- Știam la ce să mă aștept. Am văzut niște filmări din trecut, am văzut câți oameni erau pe străzi, energia aceea... dar când ești chiar acolo e un sentiment complet diferit. Ne-au susținut, ne-au arătat dragostea lor. A fost frumos să văd asta, pentru că sacrifici mult în timpul sezonului - corp, minte, timp, familie - și apoi vezi cum oamenii apreciază. Noi am câștigat Euroliga, iar oamenii au arătat cât de mult înseamnă asta pentru ei. E o binecuvântare, un lucru pe care-l voi ține întotdeauna minte. A fost o nebunie pe străzi. Cea mai tare paradă la care am participat vreodată.
- Fenerbahçe are în jur de 20 de milioane de fani, nu doar în Turcia, ci în întreaga lume. Simți presiune când joci pentru un club atât de mare și când primești constant mesaje pe rețelele de socializare?
- Nu, nu am simțit niciodată presiune pentru că joc de mult timp. Am fost pus în diverse situații de-a lungul carierei mele. Mă pregătesc întotdeauna bine – fie că este vorba de vizionarea meciurilor, înțelegerea adversarului, planul antrenorului sau munca pe teren, aruncările la coș. Când ești pregătit, nu ai de ce să-ți faci griji. Uneori ești entuziasmat, nerăbdător, dar dorința de a câștiga e mereu acolo, indiferent de presiune. Dar când știi că oamenii te susțin chiar și atunci când lucrurile nu merg așa cum vrei, asta îți dă o energie suplimentară. Știi că nu joci doar pentru tine și echipă, ci și pentru un număr mare de fani. De aceea încerc să transform asta într-un lucru pozitiv. Pot înțelege cum poate fi prea mult pentru jucătorii mai tineri, dar purtarea tricoului lui Fenerbahce înseamnă multă responsabilitate.
Errick McCollum știe că are acel calm care ajută toată echipa să-și găsească echilibrul
- În semifinala împotriva lui Panathinaikos, ai fost cel mai calm om de pe teren. Abordarea ta calmă, de veteran, se reflectă asupra jucătorilor mai tineri?
- Cred că da. În orice sport sau afacere, când cineva e calm, îi influențează și pe ceilalți. E ca atunci când ești într-un avion - dacă însoțitoarele de zbor sunt calme, ești calm și tu, chiar și atunci când sunt turbulențe. Dar dacă intră în panică, te agiți și tu. Așa văd eu lucrurile. Dacă un veteran e calm, calmează echipa. Dacă sunt agitat, poate avea un efect negativ. Echipa noastră are mulți lideri, toată lumea poate ieși în evidență. Dar eu trebuie să rămân calm, să iau decizii bune, îmi vine natural pentru că sunt genul acela de persoană – calmă și optimistă.
- După acel meci, a fost un moment frumos când tu și fratele tău, CJ McCollum de la New Orleans Pelicans, ați dat un interviu. Cum a trăit el toate acestea – fanii, atmosfera, meciurile voastre din timpul sezonului?
- I-a plăcut la nebunie. Sezoanele noastre coincid întotdeauna, așa că rareori ajungem să fim prezenți fizic la meciurile celuilalt, cu excepția cazului în care una dintre echipele noastre este eliminată devreme. Ne urmărim mai ales la televizor, vorbim la telefon. Dar cred că apreciază foarte mult atmosfera europeană, pasiunea, emoțiile. Fanii săreau și sărbătoresc, iar el era printre ei, asta îi lipsește în NBA. Dar în Europa te naști pentru o echipă. Cred că apreciază cu adevărat acea pasiune și energie cu care jucăm, știm că nu jucăm doar pentru distracție. Chiar dacă este un meci obișnuit din sezonul regulat, ieșim pe teren pentru a reprezenta nu doar numele nostru, ci și stema lui Fenerbahçe sau a oricărei alte echipe din Euroliga.
- Marko Gudurić a jucat un meci grozav în finală. Care este relația voastră cu el și cum ți s-a părut sezonul lui?
- Marko e un tip grozav. Îi plac momentele decisive. Știu că nu a jucat foarte bine în semifinală, dar știam că în finală va fi diferit. A avut o accidentare minoră, dar știe cum să joace în meciuri-cheie. A jucat la Zvezda când era tânăr, apoi la Fener, apoi în NBA. A fost mereu sub presiune și știe cum să -o gestioneze. Nu se teme niciodată să arunce la coș. În finală, jucat bine în ambele faze. Este foarte versatil, iar acesta a fost un mare plus pentru noi în campania noastră pentru titlu.
- Când ai plecat de la Karşıyaka, a fost un moment nefericit, dar tot răul spre bine. Când s-a întâmplat și cine te-a contactat de la Fenerbahçe?
- Problemele financiare începuseră de o vreme. Speram să se rezolve, dar nu a fost așa. Trebuia să mă gândesc la cariera mea, la familia mea. Nu am vrut să rămân, ceilalți să plece toți și să pierdem. Joc pentru că vreau să câștig. Agentul meu a spus că sunt echipe interesate, atât în Euroligă, cât și în alte competiții FIBA. După ce am vorbit cu soția mea și fratele meu, am ajuns la concluzia că ne-ar fi mai bine la Istanbul.
- Cum e Saras Jasikevicius, antrenorul lui Fener?
- E mereu critic, când spune ceva pozitiv, mă aștept mereu la acel „dar”. Este întotdeauna în căutarea perfecțiunii. Nu e ușor să-i faci pe plac. Și când faci ceva bun, crede imediat că te vei relaxa, așa că te împinge din nou. E dificil, dar de aceea e un antrenor special. După Euroligă, l-am văzut zâmbind. Nu știam că e posibil!
- Te gândești la o altă carieră după baschet — TV, analiză sportivă, jurnalism?
- Da. Am lucrat deja ca și comentator pentru ESPN și Fox Sports. Încă iubesc baschetul, dar mă gândesc la viitor. Am ceva de transmis tinerilor, nu vreau să păstrez toate cunoștințele pentru mine. Încă joc în străinătate, dar vreau să văd ce urmează. Ar fi egoist din partea mea să păstrez pentru mine tot ce am învățat de la atâția antrenori buni. Nu m-ar mira dacă într-o zi aș deveni antrenor. E posibil. Dar mai întâi voi încerca să lucrez ca analist, să apar în fața camerelor de luat vederi. Cred că e mai puțin stresant. Ai mai mult timp pentru familie. Am impresia că a fi antrenor e mai greu decât a juca. Când joci, îți faci treaba și te duci acasă. Când ești antrenor, ai grijă de 12-15 jucători. Trebuie să-ți faci treaba, să analizezi filmările... toate astea consumă foarte mult timp.
{{text}}