După plecarea fundașului central macedonean Gjoko Zajkov (30 de ani), ajuns la final de contract, Universitatea Craiova caută noi soluții în defensivă pentru viitoarea stagiune. Pe radarul oltenilor a intrat brazilianul Lucas Africo (30 de ani).
Acesta mai are un an de contract, până în iunie 2026, cu Farense, din prima ligă portugheză, echipă la care a ajuns în vara anului trecut. A terminat pe locul 17 din 18 și a retrogradat în eșalonul inferior.
Mario Felgueiras, directorul sportiv al oltenilor, este cel care se ocupă acum de această mutare, având informații despre jucător de la sursele lui din Portugalia, potrivit fanatik.ro.
Lucas Africo, fundașul central dorit de Craiova în această vară
Cu experiență în prima ligă portugheză, Lucas Africo este aproape de a ajunge la o înțelegere cu Universitatea Craiova, care a fost până acum una dintre cele mai active echipe din mercato.
În ultimul sezon, fundașul central are 23 de meciuri adunate, în care a reușit să și înscrie o dată. Este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 300.000 de euro.
Estoril și Maritimo sunt celelalte două echipe pentru care a jucat în Portugalia. A mai avut experiențe și în Azerbaidjan, pentru FK Gabala, respectiv Londrina, în Brazilia.
Lucas Africo / foto: ImagoFundașul de 1,88 metri ar urma la Craiova să se lupte pe post cu Denil Maldonado și Juraj Badelj.
Craiova a terminat pe locul al treilea ediția 2024-2025 și va evolua sezonul viitor în turul al doilea din preliminariile Conference League.
Încă dinainte să se termine sezonul din Superliga, trupa lui Mirel Rădoi a bătut palma cu Mihnea Rădulescu (19 ani), Samuel Teles (28 de ani) și David Matei (18 ani). Pe listă se află și Luca Băsceanu, însă oltenii sunt foarte aproape să obțină și semnătura lui Nikola Stevanovic, jucător care mai are contract un an cu formația moldoveană.
{{text}}