Conducerea lui Arsenal ia în considerare posibilitatea de a-l transfera pe portarul lui Chelsea, Kepa Arrizabalaga (30 de ani). Spaniolul are o clauză în contract care îi permite să plece în schimbul unei compensații de 5 milioane de lire sterline.
Kepa a petrecut ultimul an sub formă de împrumut la Bournemouth, unde a jucat 31 de meciuri și a primit 39 de goluri. A reușit să mențină poarta intactă în opt dintre aceste partide.
Arsenal vrea să-l transfere pe Kepa Arrizabalaga de la Chelsea
Arsenal a încheiat sezonul trecut din Premier League pe locul al doilea, iar David Raya a fost integralist în toate meciurile „tunarilor”. Kepa ar urma să fie rezerva conaționalului său, susține The Sun.
Ibericul nu se află în planurile lui Enzo Maresca și cel mai probabil, va pleca de la Chelsea în această vară. Înaintea împrumutului la Bournemouth, Kepa a mai fost împrumutat și la Real Madrid.
80de milioane de euro a plătit Chelsea pentru Kepa Arrizabalaga în 2018
Portarul spaniol a dezamăgit la Chelsea. Cel mai cunoscut moment al portarului iberic a fost conflictul cu antrenorul Maurizio Sarri, în finala Cupei Ligii cu Manchester City din 2019.
Tehnicianul italian a vrut să-l introducă pe Willy Caballero în locul lui Kepa, însă portarul spaniol a refuzat să părăsească terenul, fapt care l-a enervat la culme pe Sarri. Ulterior, Kepa n-a reușit să apere nicio lovitură de departajare, iar Manchester City a cucerit trofeul.
Kepa n-ar fi primul portar care face pasul de la Chelsea la Arsenal. În urmă cu câțiva ani, legendarul Petr Cech o părăsea pe Chelsea și semna cu „tunarii”, pentru care a mai evoluat timp de 4 sezoane.
De-a lungul ultimilor ani, mai mulți jucători au evoluat pentru ambele echipe din Londra. Pe listă se află nume precum William Gallas, Emmanuel Petit, Raheem Sterling, Yossi Benayoun, Nicolas Anelka, David Luiz, Ashley Cole, Jorginho, Kai Havertz, Pierre-Emerick Aubameyang sau Cesc Fabregas.
{{text}}