Anca Todoni (88 WTA, 20 de ani) este aproape de al patrulea trofeu la nivel WTA 125, după ce s-a calificat în semifinalele turneului de la Bari. Românca a trecut în două seturi de Irina Șimanovici (99 WTA, 27 de ani), scor 6-4, 6-0.
Anca Todoni continuă să impresioneze în tenisul profesionist. Aceasta a reușit calificarea în semifinalele turneului WTA 125 de la Bari, după ce s-a implus clar în sferturile de finală în fața Irinei Șimanovici.
Anca Todoni este în semifinale la Bari
În semifinale, Todoni va da peste câștigătoarea partidei dintre Nuria Parrizas Diaz (114 WTA, 33 de ani) și Viktoria Tomova (64 WTA, 30 de ani). Calificarea în semifinalele competiției din Italia reprezintă o performanță notabilă pentru jucătoarea de 20 de ani, consolidându-și astfel poziția în clasamentul WTA.
Ar putea fi a doua oară când Todoni câștigă turneul de la Bari, după ce aceasta și-a mai adjudecat același trofeu și în 2024, când s-a impus în două seturi în fața jucătoarei din Ungaria, Panna Udvardy.
Todoni a câștigat anul acesta turneul de la Antalya, după ce a învins-o în două seturi în finală pe Leyre Romero Gormaz, scor 6-3, 6-2.
Ana Todoni în acțiune FOTO Guliver/GettyImagesPerformanțele Ancăi Todoni
Anca Todoni are în palmares 8 titluri la simplu în total, dintre care 3 sunt la nivel WTA 125 și 5 în circuitul ITF.
3 titluri WTA 125, câștigate la Santa Cruz și Bari (ambele în 2024) și Antalya Open (2025)
5 titluri ITF la simplu, câștigate între 2022 și 2023
Anca Todoni ocupă în momentul de față locul 88 în clasamentul WTA, devenind, după victoria din finala de la Antalya Open, cea mai tânără româncă din ultimii ani care a intrat în Top 100 WTA. Cea mai bună poziție a lui Todoni în clasament a fost locul 82 mondial. Todoni ocupă al treilea loc în clasamentul româncelor în top 100 WTA.
În acest moment, cel mai bine clasată româncă în clasamentul WTA este Jaqueline Cristian, ocupând locul 60 WTA. Gabriela Ruse este pe locul 80, fiind urmată de Anca Todoni, pe locul 88 WTA. Camelia Begu este a patra româncă din Top 100 WTA, ocupând poziția 92. Sorana Cârstea este în acest moment pe 161 WTA.
{{text}}