Sporturi   •   Handbal   •   GALA NEAGU

Primul articol apărut în istoria Gazetei despre Cristina Neagu! Un sfert de pagină, acum 20 de ani: "Băiatul familiei”

Cristina Neagu în 2005 FOTO Gazeta Sporturilor +7 Foto
Cristina Neagu în 2005 FOTO Gazeta Sporturilor

Articol de Roxana Fleşeru   —  duminică, 08 iunie 2025

Cristina Neagu (36 de ani) pune punct carierei cu un spectacol de zile mari la Sala Polivalentă din București, unde a invitat foste colege pentru a spune adio într-un cadru familiar. În 2005, handbalista era la început de drum, iar Gazeta Sporturilor a vizitat-o în apartamentul în care a crescut, prilej cu care a vorbit despre pasiunea sa pentru handbal, dar și de cea pentru fotbal.

Pe 3 septembrie 2005, Gazeta Sporturilor îi dedica un material Cristinei Neagu, pe atunci o adolescentă de 17 ani. Doar ce se întorsese de la Campionatul European de junioare, unde urcase pe treapta a doua a podiumului și unde fusese declarată jucătoarea turneului.

Sub semnătura lui Marian Ursescu, materialul ne introduce în universul de atunci al Cristinei. În camera sa din apartamentul părinților, pe unul dintre pereți, handbalista își ținea medaliile, cupele și diplomele primite până la vârsta aceea. Îmbrăcată într-un tricou crem și cu blugi cu talia joasă, Cristina și-a arătat cu mândrie medalia de argint cucerită în Austria. În alte fotografii din acea zi, păstrate în arhiva Gazetei Sporturilor, se vede cum pe dulap, Cristina avea multe jucării de pluș.

Iată integral materialul de acum douăzeci de ani:


Băiatul familiei

Cristina Neagu, cea care a fost aleasă cea mai bună handbalistă a Europenelor de junioare din Austria, joacă fotbal în fața blocului, dar și pe calculator

„Aveam două fete, al treilea copil îmi doream să fie băiat”, spune mama Cristinei Neagu. Nu e însă dezamăgită acum. „Ea e băiatul familiei, oricum, pentru că se uită la fotbal, joacă fotbal și are mai multă forță decât toți băieții din bloc”, adăugă doamna Neagu.

La câțiva metri de stadionul Ghencea, acolo unde locuiește, Cristina Neagu nu avea cum să nu îndrăgească sportul rege. Ține cu Steaua, iar jucătorul ei preferat este Mirel Rădoi. „Merg la meciuri ori de câte ori am ocazia. Când sunt plecată, mă uit la televizor”, spune cea mai bună jucătoare din Europa a categoria de vârstă 16-17 ani. Orice s-a spune însă, handbalul e pe primul loc în viața ei. „Din clasa a cincea, când am mers prima dată la CSȘ 5 București, am îndrăgit handbalul. Acum iubesc să joc, o fac din pasiune”, spune Cristina.


Primul articol despre Cristina Neagu ]n Gazeta Sporturilor din septembrie 2005

Visează să ajungă o mare jucătoare. „Mi-aș dori să câștig Liga Campionilor, să joc în străinătate. Sunt sigură că pot să realizez ce mi-am propus dacă o să muncesc în continuare. Nu mă grăbesc să plec din București, cel puțin deocamdată”, spune Cristina.

La Europenele de junioare, centrul „naționalei” României i-a impresionat pe toți cu jocul său. „Îmi pare rău că nu am câștigat finala. Dar vor mai veni alte finale. La anul, al Mondiale, nu o să mai scăpăm titlul. Avem o echipă prea bună”, crede Cristina, care exact în ziua semifinalei cu Franța a împlinit 17 ani.

Bani de buzunar

Cristina Neagu a fost descoperită de Maria Covaci, fostul pivot de la RAT București. Echipa de junioare I de la CSȘ 5 București a fost a treia anul trecut în campionat. „E un rezultat bun pentru că noi nu avem condiții ca alte formații. Noi ne plătim cantonamentele, câteodată dăm bani și pentru baremul de arbitraj. Aceste lucruri se uită însă când ajungi în vârf”, declară Cristina.

Cristina Neagu și visurile sale devenite realitate

Cristina Neagu și-a împlinit visurile despre care vorbea în 2005, a câștigat Liga Campionilor cu Buducnost în 2015, aceasta fiind singura formație din străinătate pentru care a evoluat românca în carieră.

+7 Foto
Primul articol despre Cristina Neagu ]n Gazeta Sporturilor din septembrie 2005

În 2006, la Campionatul Mondial din Sherbrooke (Canada), România, cu Cristina Neagu în echipa, a ocupat poziția a treia, ea fiind din nou desemnată cea mai bună handbalistă.

Gazeta Sporturilor i-a dedicat multe pagini Cristinei Neagu de-a lungul carierei, una care se încheie duminică la Sala Polivalentă din București cu un show demn de cariera sa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.