Fotbal   •   Liga 2   •   STEAUA

Comandantul Stelei, la ceas aniversar: „Nu fac promisiuni”

Comandantul Stelei, Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu +46 Foto
Comandantul Stelei, Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu

Articol de Marius Mărgărit, Andrei Furnigă (video), Romeo Ene   —  sâmbătă, 07 iunie 2025

Steaua aniversează astăzi 78 de ani de la înființare. În Ghencea a avut loc deschiderea magazinului oficial, iar comandatul clubului, Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, a făcut câteva declarații despre cel mai „fierbinte” subiect: dreptul de promovare al echipei.

Steaua a terminat pe locul 2 în play-off-ul Ligii 2, însă n-a putut promova din cauza formei de organizare. Chestionat în legătură cu acest subiect, comandantul clubului a recunoscut că nu poate face promisiuni, însă va încerca să pună problema astfel încât ea steliștii să aibă din nou echipă în Superliga.

VIDEO. Comandantul Stelei, Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, declarații de ziua Stelei: „Nu am simțit că Ministerul pune vreo piedică”


„78 de ani de existență. Sărbătorim astăzi cu acest frumos eveniment, redeschiderea magazinului. Sperăm să aducem plus valoare și o bucurie suporterilor care doresc să achiziționeze produsele cu marca Steaua. Sperăm și muzeul să fie gata tot anul ăsta.

Nu fac promisiuni, pentru că acolo e nevoie de un buget. Avem ceva, dar va trebui să mai calculăm un pic. Eu sper anul ăsta.

Sunt alături de suporteri, îi apreciez și respect. Clubul nostru prin ei trăiește, prin ei trăim. Victoria din sentință ne dă un plus, un imbold mai puternic să reușim să facem ceva. Vrem Steaua în A, și eu îmi doresc în acest lucru, mai ales fotbalul.

Nu pot să fac nicio promisiune în momentul ăsta că se va rezolva până mâine sau într-un termen limită. Îi voi face eu, cel puțin, am un obiectiv, un țel să aduc ceva pe masa celor care decid, astfel încât să știm dacă putem sau nu putem avansa.


De când sunt eu, aproape 3 luni, nu am simțit că Ministerul ar pune vreo piedică. Din toate discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru și restul persoanelor, nimeni nu mi-a zis că nu e de acord. Florin Talpan este un om dedicat clubului și își face datoria cu prisosință”, a precizat comandantul Stelei, Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.