Austria - România 2-1. Florin Tănase (30 de ani) a fost trimis pe teren în minutul 84. Selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) l-a introdus în locul lui Nicolae Stanciu (32 de ani). Fotbalistul celor de la FCSB a reacționat în urma acestui eșec.
Tănase a înscris unicul gol al României, însă a fost prea târziu, la ultima fază, astfel „tricolorii” suferă cea de-a doua înfrângere în grupa H, iar șansele la primul loc scad dramatic.
Florin Tănase, declarații după Austria - România 2-1: „Încă sperăm la calificare”
Precum colegii lui, Tănase a dat vina pe ghinion, considerând că ambele reușite ale austriecilor au fost norocoase. În ciuda eșecului, fotbalistul încă speră la calificarel
„Din păcate, nu pot să mă bucur de această reuşită, de acest gol. Noi am pregătit partida, Mister ne-a arătat la ce sunt periculoşi, execută auturile lung, în careu. Din păcate, au marcat un gol după o lipsă de marcaj. După aceea, al doilea gol, neşansă, minge deviată.
(n.r - Trebuia să intraţi mai devreme, să schimbe mai devreme?) Ee, nu. A făcut schimbările domnul profesor când a considerat. Cu toate că am început meciul curajos, nu ne-am creat şanse de gol. Noi încă sperăm, o luăm meci cu meci”, a declarat Florin Tănase, pentru as.ro.
Poate am greșit. Nu trebuia să le dau acele zile libere la jumătate dintre jucători. Trebuia să-i chem mai devreme, chiar dacă pregătirea în sine a fost bună. Se joacă în continuare, mai sunt șanse. Problema mea e să construiesc o echipă mai bună din ce am la dispoziție.
- Mircea Lucescu, selecționerul României, după eșecul cu Austria
{{text}}