Mihai Popescu (32 ani) a jucat în centrul apărării echipei naționale a României la meciul cu Austria (2-1) și la finalul confruntării a tras concluziile după un nou pas greșit făcut în grupa preliminară pentru Campionatul Mondial de anul viitor
România n-a reușit surpriza în Austria și a plecat la București fără niciun punct din această deplasare. Mihai Popescu, fundașul central al celor de la FCSB, a început meciul ca titular, în centrul apărării, alături de Andrei Burcă, iar la finalul jocului de la Viena a vorbit în fața jurnaliștilor români.
Mihai Popescu: „Ne-am pierdut concentrarea!”
Mihai a ieșit printre primii jucători de la vestiare și s-a oprit să vorbească cu presa din România.
„Am venit cu alte gânduri în Austria, dar din păcate am pierdut. Am înscris destul de târziu, asta după ce cel de-al doilea gol al lor a fost unul norocos. Primul a venit după un aut... Ăsta este fotbalul, am pierdut și mergem să ne odihnim”, a fost primul mesaj pe care fundașul central al campioanei l-a transmis.
„Am jucat, am încercat să jucăm, am pregătit meciul într-un fel, dar, din păcate, la acel aut ne-am pierdut concentrarea și s-a văzut. La acest nivel faci o mică greșeală și imediat se vede pe tabelă”, a mai punctat Mihai Popescu.
Austria era favorită pe hârtie, dar când începe meciul, șansele sunt cincizeci, cincizeci. Acum nu am făcut un joc bun și am pierdut. Din păcate am pierdut și cu Bosnia, dintr-o greșeală s-a marcat și asta a fost istoria jocului
Mihai Popescu, fundaș echipa națională
„Șansele să ajungem la Campionatul Mondial sunt 50/50”
Dezamăgit după eșecul din Austria, Mihai Popescu spune că „n-am avut noroc...”. „La ei a intrat, la noi nu. Dacă marcăm altul era scorul, atât am putut”, spune acesta.
Întrebat despre ce s-a întâmplat în vestiar după fluierul final, Mihai Popescu a recunoscut: „N-am apucat să vorbim cu nea Mircea, probabil o să vorbim la hotel sau acasă. Trebuie să vedem meciul și greșelile pe care le-am făcut și să încercăm să nu le mai repetăm”.
Despre șansele echipei naționale, Popescu e încrezători: „Avem meciuri în față, trebuie să jucăm, să ne facem jocul. Avem de construit ceva! O să încercăm să câștigăm meciurile care au mai rămas”.
Încântat de cei peste 15.000 de români din tribune
„Suporterii români ne susțin oriunde mergem în deplasare, au dat din nou dovadă că sunt alături de echipa națională în orice colț al lumii. Le mulțumim, dar din păcate nu i-am făcut fericiți la sfârșitul jocului. Ne dorim să fie alături de noi în continuare pentru că mai avem multe de spus”, a fost mesajul pe care fundașul central l-a avut la finalul partidei.
Amintindu-și la zona de interviuri și ce momentul imnului din startul jocului cu Austria: „Imnul a fost un moment frumos pentru că suporterii l-au cântat cu noi și am dominat fondul sonor. Acest lucru s-a văzut și mă bucur că am putut să iau parte la acest moment”.
Cum arată programul României pe viitor
- Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
- Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)
{{text}}