Fotbal   •   Nationala   •   AUSTRIA - ROMÂNIA 2-1

Se întinerește lotul? 5 jucători care pot veni de la tineret la următoarea acțiune a naționalei României

Louis Munteanu, căpitanul naționalei U21, ar putea fi noul atacant al naționalei de seniori // FOTO Imago Images +50 Foto
Louis Munteanu, căpitanul naționalei U21, ar putea fi noul atacant al naționalei de seniori // FOTO Imago Images

Articol de Sergiu Alexandru   —  duminică, 08 iunie 2025

Campionatul European de tineret poate reprezenta oportunitatea ideală pentru Mircea Lucescu în planul său de a încerca să aducă mai mulți tineri la echipă.

  • Campionatul European U21 se va desfășura în perioada 11-28 iunie, iar Gazeta Sporturilor a deplasat o echipă de patru reporteri la turneul final din Slovacia.
  • România U21 a fost plasată în Grupa A, alături de Spania și Italia, două dintre favoritele la câștigarea turneului, plus țara gazdă Slovacia.

„Între timp, poate vor veni și alți jucători, trebuie sa ne gândim și la media de vârstă a echipei noastre, trebuie sa ameliorăm acest lucru” a declarat Mircea Lucescu la conferința de după înfrângerea cu Austria, 1-2.

Selecționerul ar putea pune în aplicare planul de întinerire a lotului chiar de la următoarea acțiune a naționalei, la meciul din Cipru (9 septembrie). Iar acea convocare ar putea apărea mai mulți jucători tineri, aflați acum sub comanda lui Daniel Pancu la pentru Campionatul European de Tineret.


1. Louis Munteanu

Atacantul de 22 de ani la CFR Cluj a fost cel mai bun jucător U21 din sezonul recent încheiat. Și unul dintre cei mai buni fotbaliști ai campionatului. A marcat de 23 de ori și e cerut cu insistență la națională, atât de fani, cât și de oameni din lumea fotbalului.

Lucescu l-a convocat pentru meciul cu Austria, dar o accidentare l-a obligat să părăsească lotul. Va fi la EURO U21, iar apoi are toate șansele să fie convocat în mod constant la naționala mare.

Louis Munteanu. Foto: Imago

2. Răzvan Sava

Postul de portar este unul la care România excelează. Horațiu Moldovan a fost cel mai bun „tricolor” cu Austria, asta după ce și Florin Niță a făcut meciuri memorabile în Liga Națiunilor. Din urmă, mai vine un portar promițător: Răzvan Sava (22 de ani). Goalkeeper-ul lui Udinese a strâns 12 meciuri în Serie A, iar după EURO poate emite pretenții să prindă o convocare.

Răzvan Sava / Foto: Imago

3. Andrei Borza

Cu evoluții extrem de apreciate în Superligă, fundașul stânga de la Rapid ar putea prinde un transfer în străinătate după turneul final de tineret. Iar apărătorul de 19 ani ar putea fi soluția ideală pentru întinerirea postului ocupat de Nicușor Bancu (32 de ani).

Andrei Borza / foto: Imago

4. Umit Akdag

Fundașul central de 21 de ani, cu dublă cetățenie (româno-turcă) are deja 7 meciuri la naționala de tineret. Iar Mircea Lucescu s-a interesat deja de el, după cum dezvăluia Daniel Pancu. Cu 12 meciuri la Toulouse (unde e împrumutat de la Alanyaspor), apărătorul ar putea fi o opțiune serioasă pentru centrul defensivei „tricolore”.

5. Matei Ilie

O altă soluție pentru postul de fundaș central o reprezintă Matei Ilie. Acesta a avut evoluții apreciate în tricoul lui CFR Cluj, iar Mircea Lucescu l-a convocat la prima acțiune din aceste preliminarii. La 22 de ani și 1,91 m, fundașul repatriat de ardeleni ar putea fi noul titular din defensiva naționalei de seniori.

Lotul convocat de Daniel Pancu pentru Campionatul European de Tineret

  • PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Răfăilă (Lecce / Italia)
  • FUNDAȘI: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Tony Strata (AC Ajaccio / Franța), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite)
  • MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Rareș Ilie (US Catanzaro / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoșani)
  • ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (US Lecce / Italia)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.