Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

“Vino, dar gratis!”

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  sâmbătă, 07 iunie 2008

Florentin Petre s-ar putea întoarce în Ştefan cel Mare dacă ŢSKA Sofia va fi retrogradată în liga a treia bulgară, iar el îşi va rezilia contractul.

Neregulile financiare de la ŢSKA Sofia ar putea-o întări pe Dinamo! Florentin Petre, care şi-a petrecut 18 sezoane în tricoul alb-roşu, s-ar putea întoarce în Ştefan cel Mare în cazul în care so­fioţii vor fi retrogradaţi în liga a tre­ia după ce au fost excluşi de UEFA din Champions League.



Dinamoviştii şi-l doresc din nou pe mijlocaşul de 32 de ani, iar acesta poate ajunge sub comanda lui Mircea Rednic după Euro, cînd “Peter” va purta o discuţie cu con­du­cerea lui ŢSKA pentru a-şi rezilia contractul pe cale amiabilă. Puriul cere insistent aducerea lui Flo­ren­tin, pe care l-a vrut în echipă şi vara trecută, dar şi în urmă cu două sezoane, la primul său mandat în alb şi roşu. Acţionarii “cîinilor” vor accepta solicitarea antrenorului numai dacă fotbalistul va reuşi să redevină liber de contract şi, astfel, să se întoarcă gratis în Ştefan cel Mare.



ŢSKA a cîştigat campionatul în Bulgaria, însă Federaţia nu i-a a­cor­dat licenţă pentru sezonul ur­mă­tor din cauza faptului că trupa lui Petre nu şi-a mai achitat taxele că­tre stat de aproape 3 ani!



Românul a declarat deja că nu ia în calcul rămînerea la echipa sofiotă: “Nu pot continua într-o ligă infe­ri­oară. Plec dacă vom fi retro­gradaţi! N-am pierdut nici un meci tot se­zonul, ne-am calificat în Cham­pions League, dar acum realizez că munca noastră nu a contat”.



“Dinamo e una dintre opţiuni, dar nu vorbim acum despre aşa ceva. Mă gîndesc doar la meciurile de la Euro”

Florentin Petre mijlocaş

250 de mii de dolari este salariul anual al lui Florentin Petre la ŢSKA Sofia.


11 goluri a marcat Petre pentru ŢSKA în cele 24 de meciuri jucate în ultima ediţie a campionatului din Bulgaria.

Concurenţă cu CFR



Dinamo are un adversar de top în încercarea de a-l transfera pe Florentin Petre. Este vorba despre Ioan Andone, fostul antrenor al “cîinilor”, care îl vrea acum pe mijlocaş la CFR. Tehnicianul campioanei l-a cerut pe acesta şi anul trecut, înainte de a-l aduce la Cluj pe Trică, iar acum îi pregăteşte un contract pe doi ani, cu salariu cel puţin egal cu cel de la Sofia. Şi Levski e interesată de Florentin Petre.

O viaţă în alb-roşu



a jucat 12 ani la seniorii celor din Ştefan cel Mare (1994 - 2006)

a evoluat în 259 de meciuri şi a înscris 43 de goluri pentru “cîini”

triplu campion al României cu Dinamo (2000, 2002, 2004)

a cîştigat de 4 ori Cupa României (2000, 2003, 2004 şi 2005) şi o dată Supercupa (2005)

în vara lui 2006 a plecat la ŢSKA Sofia, echipă ale cărei culori sînt tot alb-roşu

Declaraţia zilei: Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo


“Dinamo înseamnă acasă pentru Florentin Petre. E un fotbalist adevărat şi a demonstrat mereu că are un suflet mare”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.