Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Contestă virulent alegerile lui Mircea Lucescu: „Lui i se face o nedreptate! Își vor da cu palmele peste față într-o zi!”

Mircea Lucescu, selecționerul României. FOTO: Imago Images +23 Foto
Mircea Lucescu, selecționerul României. FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  luni, 09 iunie 2025

Impresarul Giovanni Becali (72 de ani) a dat de pământ cu Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, și staff-ul lui. Motivul? Situația jucătorului pe care îl reprezintă, Ștefan Târnovanu (25 de ani), portarul celor de la FCSB.

Concret, Giovanni e revoltat de faptul că Târnovanu n-a evoluat în niciun meci oficial în preliminariile Campionatului Mondial pentru naționala României.

În total, portarul campioanei României a jucat 3 meciuri pentru echipa națională, unul amical și două în Liga Națiunilor.

Giovanni Becali se ia de Mircea Lucescu: „Își vor da cu palmele peste față într-o zi”


„Lui Târnovanu i se face o mare nedreptate! Târnovanu a fost campion al României de două ori la rând, consecutiv. A jucat peste 25 de meciuri în cupele europene, este convocat printre cei trei portari și nu a fost folosit niciodată la un meci oficial.

Nu vorbesc numai despre Lucescu, ci și despre ceilalți antrenori. Este singurul portar al României care are un corp de portar, o înălțime adecvată de portar…

Își vor da cu palmele peste față într-o zi, când îl vor vedea pe Târnovanu la o echipă mare. Abia atunci o să zică: «Stai, domne, că joacă la o echipă mare». Și acum unde joacă? Nu joacă la o echipă mare?

Dacă tot jucăm cu jucători care n-au jucat mai mult de 10% din meciuri… Păi, hai, mă, să facem echipa din jucători care au jucat peste 70% din meciurile unei echipe, indiferent că este în afară sau în România”, a „tunat” Giovanni Becali, pentru prosport.ro.


Ștefan Târnovanu a debutat la echipa de seniori în 20 noiembrie 2022, într-un meci amical câștigat cu 5‑0 în deplasare cu Moldova.

Antrenorii de portari, marii vinovați în viziunea lui Giovanni Becali: „Noi jucăm cu un portar care are 1,82 metri”

Impresarul îi consideră vinovați pe antrenorii de portari ai echipei naționale, ținând cont de faptul că Târnovanu a fost sărit din schemă la ultimele acțiuni.

„Cred că antrenorii de portari, de la echipa națională, sunt niște amatori! Ei trebuie să-l înștiințeze pe antrenorul principal că Târnovanu e campionul României în ultimii doi ani, a fost portarul naționalei U21 patru ani la rând, a jucat până în optimile Europa League.

Ceilalți sunt ba rezerve, ba au jucat, ba n-au jucat, ba n-au fost plătiți. Noi jucăm cu un portar care are 1,82 metri, cu reflexe pe linia de poartă. Trebuie să ai un portar înalt, măi, tată!”, a adăugat Giovanni, pentru sursa citată.

Horațiu Moldovan (27 de ani) este titularul din poarta naționalei României în acest moment. Fostul goalkeeper de la Rapid a jucat la Sassuolo în sezonul trecut, sub formă de împrumut de la Atletico Madrid.

  • Ștefan Târnovanu a devenit titular în poarta actualei campioane în sezonul 2021-2022, când i-a luat locul lui Andrei Vlad, plecat între timp de la FCSB. E cotat de transfermarkt la 4,5 milioane de euro.

  • 58 de meciuri a strâns Ștefan Târnovanu în acest sezon, în toate competițiile, în tricoul celor de la FCSB.

  • A primit 52 de goluri, iar în 24 a menținut poarta intactă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.