Campionatul European U21, cu România printre participante, pornește la drum miercuri, 11 iunie. Turneul final se desfășoară integral în Slovacia, în capitala Bratislava și alte șapte orașe. Mai jos găsești informații despre program, echipe, stadioane, dar și despre vedetele și favoritele competiției, care se încheie pe 28 iunie. Este un veritabil „All-Star Game” european, cu deținătoarea trofeului, Anglia, și celelalte mari puteri, Spania, Italia, Franța, Germania, Olanda, prezente la start.
Reporterii GSP prezenți în Slovacia transmit zilnic cele mai relevante informații despre naționala lui Pancu, plasată într-o grupă complicată, precum și cele mai interesante detalii despre cea de-a 25-a ediție a Europeanului U21.
Șaisprezece naționale, împărțite în patru grupe a patru echipe, iau startul la EURO 2025, cu Anglia în postura de campioană en titre. Avansează în sferturile de finală doar primele două clasate din fiecare grupă, restul urmând să fie eliminate. Sunt eligibili pentru acest turneu final fotbaliștii născuți după 1 ianuarie 2002.
GRUPA A:
Italia
România
Slovacia
Spania
Miercuri, 11 iunie, ora 19:00: Slovacia - Spania (Bratislava)
Miercuri, 11 iunie, ora 22:00: Italia - România (Trnava)
Sâmbătă, 14 iunie, ora 19:00: Spania - România (Bratislava)
Sâmbătă, 14 iunie, ora, 22:00: Slovacia - Italia (Trnava)
Marți, 17 iunie, ora 22:00: România - Slovacia (Bratislava)
Marți, 17 iunie, ora 22:00: Spania - Italia (Trnava)
Naționala lui Daniel Pancu a fost repartizată în Grupa A la EURO 2025, alături de țara gazdă Slovacia, plus granzii Spania, Italia și ai lor fotbaliști de calibru.
Calificați pentru a patra oară la rând la Campionatul European U21, „tricolorii” U21 au nimerit într-o grupă deloc facilă, alături de naționale puternice prin definiție, Italia și Spania, plus o necunoscută, Slovacia, ce are atuul de a evolua pe teren propriu. Puștii lui Pancu vor întâlni două dintre cele mai valoroase echipe de pe continent, Spania fiind finalistă la ultima ediție.
GRUPA B:
Cehia
Anglia
Germania
Slovenia
Joi, 12 iunie, ora 22:00: Cehia - Anglia (Dunajska Streda)
Joi, 12 iunie, ora 22:00: Germania - Slovenia (Nitra)
Duminică, 15 iunie, ora 19:00: Anglia - Slovenia (Nitra)
Duminică, 15 iunie, ora 22:00: Cehia - Germania (Dunajska Streda)
Miercuri, 18 iunie, ora 22:00: Anglia - Germania (Nitra)
Miercuri, 18 iunie, ora 22:00: Slovenia - Cehia (Dunajska Streda)
GRUPA C:
Franța
Georgia
Polonia
Portugalia
Miercuri, 11 iunie, ora 22:00: Polonia - Georgia (Zilina)
Miercuri, 11 iunie, ora 22:00: Portugalia - Franța (Trencin)
Sâmbătă, 14 iunie, ora 22:00: Franța - Georgia (Zilina)
Sâmbătă, 14 iunie, ora 22:00: Portugalia - Polonia (Trencin)
Marți, 17 iunie, ora 19:00: Franța - Polonia (Zilina)
Marți, 17 iunie, ora 19:00: Georgia - Portugalia (Trencin)
GRUPA D:
Danemarca
Finlanda
Olanda
Ucraina
Joi, 12 iunie, ora 19:00: Ucraina - Danemarca (Presov)
Joi, 12 iunie, ora 22:00: Finlanda - Olanda (Kosice)
Duminică, 15 iunie, ora 19:00: Finlanda - Ucraina (Kosice)
Duminică, 15 iunie, ora 22:00: Olanda - Danemarca (Presov)
Miercuri, 18 iunie, ora 19:00: Danemarca - Finlanda (Kosice)
Miercuri, 18 iunie, ora 19:00: Olanda - Ucraina (Presov)
Sfert 1: Câștigătoare Grupa A - Locul doi Grupa B (21 iunie, Trnava)
Sfert 2: Câștigătoare Grupa C - Locul doi Grupa D (21 iunie, Zilina)
Sfert 3: Câștigătoare Grupa B - Locul doi Grupa A (22 iunie, Dunajska Streda)
Sfert 4: Câștigătoare Grupa D - Locul doi Grupa C (22 iunie, Presov)
Semifinala 1: Câștigătoare Sfert 1 - Câștigătoare Sfert 2 (25 iunie, Bratislava)
Semifinala 2: Câștigătoare Sfert 3 - Câștigătoare Sfert 4 (25 iunie, Kosice)
Finala: Câștigătoare Semifinala 1 - Câștigătoare Semifinala 2 (28 iunie, Bratislava)
Campionatul European U21 aduce în prim-plan unii dintre cei mai promițători fotbaliști ai cluburilor de top din vestul Europei. Turneul a demonstrat de-a lungul anilor că reprezintă o rampă ideală de lansare spre consacrarea internațională, fiind locul unde viitoarele staruri ale fotbalului mondial își fac simțită prezența, confirmându-și talentul în fața unei audiențe globale.
Unele dintre formații sunt favorite certe la câștigarea grupei și catalogate cu șanse importante de a ridica și trofeul, altele sunt considerate a fi „darkhorse”, care pot face surprize mari, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată la un Campionat European U21, exemplu în acest sens stând chiar România U21 în 2019, când „tricolorii mici” pregătiți de Mirel Rădoi au ajuns în semifinalele competiției.
Mai jos, lotul tuturor celor 16 echipe prezente la turneul final din țara dunăreană, cel mai bine cotat jucător, selecționerul și performanțele istorice la turneele finale de acest gen:
Italia (Grupa A) - 188.25 de milioane de euro
SELECȚIONER: Carmine Nunziata (din 4 august 2023)
-
PORTARI: Sebastiano Desplanches (Palermo), Jacopo Sassi (Crotone), Gioele Zacchi (Latina)
-
FUNDAȘI: Diego Coppola (Hellas Verona), Daniele Ghilardi (Hellas Verona), Gabriele Guarino (Carrarese), Michael Kayode (Brentford), Lorenzo Pirola (Olympiacos), Matteo Ruggeri (Atalanta), Riccardo Turicchia (Juventus), Mattia Zanotti (Lugano)
-
MIJLOCAȘI: Alessandro Bianco (Monza), Cesare Casadei (Torino), Issa Doumbia (Venezia), Giovanni Fabbian (Bologna), Jacopo Fazzini (Empoli), Cher Ndour (Fiorentina), Niccolò Pisilli (Roma), Matteo Prati (Cagliari)
ATACANȚI: Giuseppe Ambrosino (Frosinone), Tommaso Baldanzi (Roma), Wilfried Gnonto (Leeds United), Luca Koleosho (Burnley).
Italia se află la a 23-a participare la turneele finale U21 (record). „Squadra Azzura” Jr. a câștigat trofeul în cinci rânduri (1992, 1994, 1996, 2000 și 2004). La ultimul turneu final, organizat în România și Georgia, peninsularii nu au ieșit din grupe, ieșind pe 3 într-o grupă cu Franța, Elveția și Norvegia.
22 de milioanede euro este cota lui Wilfried Gnonto, atacantul de bandă dreaptă a celor de la Leeds, trupă recent promovată în Premier League.
România (Grupa A) - 24.23 de milioane de euro
SELECȚIONER: Daniel Pancu (din 25 iulie 2023)
PORTARI: Răzvan Sava (Udinese), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce)
FUNDAȘI: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Tony Strata (AC Ajaccio), Cristian Ignat (Rapid), Matteo Duțu (AC Milan), Ümit Akdağ (Toulouse), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (Rapid), Costin Amzăr (Al Nasr)
MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (Rapid), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (Rapid), Rareș Ilie (US Catanzaro), Octavian Popescu (FCSB), Ianis Stoica (Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoșani)
ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (US Lecce).
România este la cincea prezență istorică la un Euro U21. După ce „tricolorii” s-au calificat la turneu în 1998, prin prisma organizării acestuia, a urmat o secetă totală: 10 turnee consecutive ratate.
Selecționata U21 s-a calificat la Euro U21 din 2019, ajungând până în semifinalele competiției, fiind surpriza plăcută a respectivului Campionat European. România nu a mai ratat nicio calificare de atunci, însă în 2021 (fără eșec) și 2023 (fără victorie), nu am depășit faza grupelor.
3.5 milioanede euro este cota lui Louis Munteanu, cel mai valoros om din angrenajul lui „Pancone” și golgheterul Superligii în stagiunea recent încheiată.
Slovacia (Grupa A) - 19.28 milioane de euro
SELECȚIONER: Jaroslav Kentos (din 1 ianuarie 2020)
-
PORTARI: Lubomir Belko (MSK Zilina), Tomas Fruhwald (Bohemians Praga), Adam Danko (Zeleziarne Podbrezova)
-
FUNDAȘI: Samuel Kopasek (MSK Zilina), Adam Gazi (MFK Skalica), Jakub Jakubko (FC Kosice), Marek Ujlaky (Spartak Trnava), Adam Obert (Cagliari), Filip Mielke (Podbrezova), Dominik Javorcek (Holstein Kiel), Nicolas Sikula (MFK Dukla Banska Bystrica)
-
MIJLOCAȘI: Sebastian Nebyla (FK Jablonec), Martin Svidersky (UD Almeria), Artur Gajdos (AS Trencin), Tomas Rigo (FC Banik Ostrava), Tomas Suslov (Hellas Verona), Dominik Holly (FK Jablonec), Mario Sauer (MSK Zilina)
ATACANȚI: Leo Sauer (NAC Breda), Adrian Kapralik (MSK Zilina), Nino Marcelli (Slovan Bratislava), Roman Cerepkai (Kosice), Timotej Jambor (Rapid)
Slovacia este la a treia participare. Nouă, dacă includem perioada Cehoslovacia. Cea mai bună performanță o reprezintă un loc patru în 2000. Aceștia nu s-au mai calificat la un turneu final U21 din 2017.
5 milioanede euro este cota lui Nino Marcelli, extrema stângă a celor de la Slovan Bratislava.
Spania (Grupa A) - 262 de milioane de euro
SELECȚIONER: Santi Denia (din 12 decembrie 2022)
-
PORTARI: Alejandro Iturbe (Atletico Madrid), Aitor Fraga (Real Sociedad), Pablo Cunat (Cartagena)
-
FUNDAȘI: Marc Pubill (Almeria), Cristhian Mosquera (Valencia), Rafa Marin (Napoli), Cesar Tarrega (Valencia), Juanma Herzog (Las Palmas), Juanlu Sanchez (Sevilla), Gerard Martin (Barcelona), Hugo Bueno (Feyenoord)
-
MIJLOCAȘI: Javi Guerra (Valencia), Benat Turrientes (Real Sociedad), Pablo Torre (Barcelona), Mikel Jauregizar (Athletic Bilbao), Pablo Marin (Real Sociedad), Alberto Moleiro (Las Palmas)
ATACANȚI: Diego Lopez (Valencia), Mateo Joseph (Leeds), Raul Moro (Valladolid), Yeremay Hernandez (Deportivo La Coruna), Jesus Rodriguez (Betis), Roberto Fernandez
Spania este la egalitate de trofee cu Italia, câte cinci (1986, 1998, 2011, 2013, 2019), cele două fiind și deținătoarele recordului competiției. „Furia Roja” U21 este la al 17-lea turneu final de tineret.
30 de milioane de eurovalorează trei jucători din angrenajul ibericilor: Cristhian Mosquera (Valencia), Mikel Jauregizar (Athletic Bilbao) și Jesus Rodriguez (Betis).
Cehia (Grupa B) - 38.35 de milioane de euro
SELECȚIONER: Jan Suchoparek (din 1 iulie 2021)
-
PORTARI: Jiri Borec (Slovacko), Lukas Hornicek (Braga), Jan Koutny (Sigma Olomouc)
-
FUNDAȘI: Martin Suchomel (Sparta Praga), Stephan Chaloupek (Slavia Praga), Denis Halinsky (Slovan Liberec), Filip Prebsl (Gornik Zabrze), Karel Spacil (Hradec Kralove), Josef Kozeluh (Slovan Liberec), Matej Hadas (Sigma Olomouc)
MIJLOCAȘI: Jan Paluska (Viktoria Plzen), Ondrej Kricfalusi (Teplice), Patrik Vydra (Sparta Praga), Adam Karabec (Hamburg), Albert Labik (Teplice), Alexandr Sojka (Viktoria Plzen), Kristof Danek (LASK), Vojtech Stransky (Mlada Boleslav), Denis Visinsky (Slovan Liberec), Daniel Langhamer (Teplice)
ATACANȚI: Daniel Fila (Venezia), Vaclav Sejk (Famalicao), Filip Vechetea (Karvina)
Cehia se află la a zecea prezență la un Euro U21, 16, dacă ar fi să luăm în calcul și Cehoslovacia. La ultimul turneu, aceștia au fost eliminați din faza grupelor. Cehia a și câștigat Campionatul European în 2000 - generație condusă, printre alții, de Milan Baros sau Petr Cech.
6 milioanede euro este cota lui Lukas Hornicek, goalkeeper-ul celor de la Braga.
Anglia (Grupa B) - 412 milioane de euro
SELECȚIONER: Lee Carsley (din 1 ianuarie 2025)
-
PORTARI: James Beadle (Brighton and Hove Albion), Teddy Sharman-Lowe (Chelsea), Tommy Simkin (Stoke City)
-
FUNDAȘI: Charlie Cresswell (FC Toulouse), Ronnie Edwards (Southampton), CJ Egan-Riley (Burnley), Tino Livramento (Newcastle United), Brooke Norton Cuffy (Genoa), Jarell Quansah (Liverpool)
-
MIJLOCAȘI: Elliot Anderson (Nottingham Forest), Jobe Bellingham (Sunderland), Archie Gray (Tottenham Hotspur), Hayden Hackney (Middlesbrough), Jack Hinshelwood (Brighton and Hove Albion), Tyler Morton (Liverpool), Alex Scott (AFC Bournemouth)
ATACANȚI: Harvey Elliott (Liverpool), Omari Hutchinson (Ipswich Town), Sam Iling Jnr (Aston Villa), James McAtee (Manchester City), Ethan Nwaneri (Arsenal), Jonathan Rowe (Marseille), Jay Stansfield (Birmingham City)
Pentru a 18-a oară la un turneu final U21. Anglia este deținătoarea en titre a trofeului, pe care l-a mai câștigat în alte două rânduri - 1982 și 1984.
55 milioanede euro este cota lui Ethan Nwaneri, noul puști minune al celor de la Arsenal.
Germania (Grupa B) - 257 de milioane de euro
SELECȚIONER: Antonio Di Salvo (din 23 septembrie 2021)
-
PORTARI: Noah Atubolu (SC Freiburg), Tjark Ernst (Hertha BSC), Nahuel Noll (SpVgg Greuther Fürth)
-
FUNDAȘI: Bright Akwo Arrey‑Mbi (Sporting Braga), Elias Baum (SV Elversberg), Nathaniel Brown (Eintracht Frankfurt), Pharrel Nnamdi Collins (Eintracht Frankfurt), Finn Jeltsch (VfB Stuttgart), Tim Oermann (VfL Bochum), Max Rosenfelder (SC Freiburg), Jamil Siebert (Fortuna Düsseldorf), Lukas Ullrich (Borussia Mönchengladbach)
-
MIJLOCAȘI: Brajan Gruda (Brighton & Hove Albion), Caspar Jander (1. FC Nürnberg), Ansgar Knauff (Eintracht Frankfurt), Eric Martel (FC Köln), Paul Nebel (Mainz 05), Rocco Reitz (Borussia Mönchengladbach), Merlin Röhl (SC Freiburg), Jan Thielmann (FC Köln), Paul Wanner (Bayern Munchen)
ATACANȚI: Derry Scherhant (SC Freiburg), Nicolo Tresoldi (Hannover 96), Nelson Weiper (Mainz 05), Nick Woltemade (VfB Stuttgart)
Participarea cu numărul #15, prima în 1982. Germania este de trei ori campioană continentală la U21 - 2009, 2017 și 2021. La turneul din 2023, Germania a terminat pe ultima poziție în Grupa C, în spatele Angliei, Israelului și Cehiei.
30 de milioanede euro valorează Nick Woltemade, „decarul” naționalei U21 și atacantul celor de la Stuttgart.
Slovenia (Grupa B) - 16.3 milioane de euro
SELECȚIONER: Andrej Razdrh (din 1 februarie 2025)
A doua participare istorică. Dacă calculăm și perioada petrecută în Iugoslavia, ar fi a șasea. Slovenia a jucat și la Campionatul European U21 din 2021, nereușind să treacă de faza grupelor.
2.5 milioanede euro este cota celui mai valoros jucător al Sloveniei: Svit Seslar, mijlocaș ofensiv la Celje.
Franța (Grupa C) - 340 de milioane de euro
SELECȚIONER: Gerald Baticle (din 23 august 2024)
PORTARI: Obed Nkambadio (Paris FC), Guillaume Restes (Toulouse), Robin Risser (Red Star)
FUNDAȘI: Castello Lukeba (Leipzig), Chrislain Matsima (FC Augsburg), Kiliann Sildillia (SC Freiburg), Christian Mawissa,(Monaco), Nathan Zeze (Nantes), Ismaël Doukoure (Strasbourg)
MIJLOCAȘI: Quentin Merlin (Olympique Marseille), Lucien Agoume (FC Sevilla), Johann Lepenant (Nantes), Wilson Odobert (Tottenham), Loum Tchaouna (Lazio), Noah Edjouma (Toulouse), Jean-Matteo Bahoya (Eintracht Frankfurt), Soungoutou Magassa (Monaco), Djaoui Cisse (Rennes), Andy Diouf (Lens), Félix Lemarechal (Strasbourg)
ATACANȚI: Mathys Tel (Tottenham), Matthis Abline (Nantes), Thierno Barry (Villarreal)
Francezii iau startul pentru a 12-a oară la un turneu continental U21. Cel mai bun rezultat a venit în 1988, când „Les Bleus” au cucerit trofeul.
40 de milioanede euro valorează, conform Transfermarkt, Castello Lukeba, fundașul central francez legitimat la Leipzig.
Portugalia (Grupa C) - 164.4 de milioane de euro
SELECȚIONER: Rui Jorge (din 19 noiembrie 2010)
-
PORTARI: Samuel Soares (Benfica), Joao Carvalho (Braga), Diogo Pinto (Sporting Lisabona)
-
FUNDAȘI: Rodrigo Pinheiro (Famalicão), Joao Muniz (Sporting Lisabona), Chico Lamba (Arouca), Rafael Rodrigues (AVS Futebol SAD), Flávio Nazinho (Cercle Brugge), Christian Marques (Yverdon-Sport), Lourenço Henriques (Varzim), Rodrigo Gomes (Wolverhampton)
-
MIJLOCAȘI: Diogo Nascimento (Vizela), Mateus Fernandes (Southampton), Paulo Bernardo (Celtic), Pedro Santos (Moreirense), Mathias De Amorim (Famalicão), Gustavo Sá (Famalicão), João Marques (Gil Vicente)
ATACANȚI: Henrique Araújo (Arouca), Tiago Tomas (Wolfsburg), Geovany Quenda (Sporting Lisabona), Carlos Forbs (Wolverhampton), Roger Fernandes (Braga)
Naționala U21 a lusitanilor a mai participat la 10 Campionate Europene, ajungând de trei ori în ultimul act al competiției (1994, 2015 și 2021).
45 de milioanede euro valorează Geovany Quenda, cel mai valoros fotbalist din lotul Portugaliei. Are 18 ani și joacă la Sporting Lisabona
Polonia (Grupa C) - 47.4 de milioane de euro
SELECȚIONER: Adam Majewski (din 22 septembrie 2023)
-
PORTARI: Kacper Tobiasz (Legia Varșovia), Kacper Trelowski (Rakow), Sławomir Abramowicz (Jagiellonia Białystok)
-
FUNDAȘI: Ariel Mosór (Rakow), Patryk Peda (Juve Stabia), Miłosz Matysik (Aris Limassol), Lukasz Bejger (Celje), Filip Luberecki (Motor Lublin), Michał Gurgul (Lech Poznan)
-
MIJLOCAȘI: Mateusz Łęgowski (Yverdon-Sport FC), Kajetan Szmyt (Zaglebie Lubin), Jakub Kałuziński (Antalyaspor), Kacper Kozłowski (Gaziantep), Michał Rákóczy (Ankaragücü), Arkadiusz Pyrka (Piast Gliwice), Antoni Kozubal (Lech Poznan), Mariusz Fornalczyk (Korona Kielce), Mateusz Kowalczyk (GKS Katowice), Tomasz Pieńko (Zaglebie Lubin), Bartłomiej Smolarczyk (Korona Kielce)
ATACANȚI: Filip Szymczak (GKS Katowice), Wiktor Bogacz (New York Red Bulls), Dominik Marczuk (Real Salt Lake)
Naționala U21 a Poloniei a mai participat la șapte turnee europene U21. A atins faza sferturilor în cinci rânduri: 1982, 1984, 1986, 1992 și 1994.
5 milioanede euro valorează mijlocașul defensiv Antoni Kozubal, care joacă în țara natală, la Lech Poznan.
Georgia (Grupa C) - 18.3 milioane de euro
SELECȚIONER: Ramaz Svanadze (din 1 ianuarie 2001)
-
PORTARI: Mikheil Makatsaria (Dinamo Tbilisi), Luka Kharatishvili (FC Dinamo Batumi), Levan Tandilashvili (Telavi)
-
FUNDAȘI: Lado Odishvili (Telavi), Irakli Iakobidze (Dinamo Tbilisi), Saba Khvadagiani (Dinamo Tbilisi), Saba Mamatsashvili (Sirius), Saba Sazonov (Empoli), Irakli Azarovi (Șahtior), Giorgi Maisuradze (Polissya Zhytomyr)
-
MIJLOCAȘI: Levan Osikmashvili (Hapoel Hadera), Nodar Lominadze (Dinamo Tbilisi), Otar Mamageishvili (Famalicão), Luka Gagnidze (Krylia Sovetov Samara), Gizo Mamageishvili (FC Iberia 1999), Gabriel Sigua (FC Basel), Tornike Morchiladze (Dinamo Tbilisi), Irakli Egoyan (Vitesse)
ATACANȚI: Lasha Odisharia (FK RFS), Giorgi Kvernadze (Frosinone), Vakho Bedoshvili (Gareji), Giorgi Abuashvili, Vasil Gordeziani (FC Kolkheti-1913 Poti)
Selecționata U21 a Georgiei bifează cea de-a doua prezență consecutivă la un turneu final, după cea din 2023, când au ajuns până în „sferturi”, din postura de țară organizatoare, alături de România.
4.5 milioanede euro e cota de piață a celui mai scump georgian din lot: Irakli Azarovi, fundașul stânga de 23 de ani legitimat la Șahtior.
Finlanda (Grupa D) - 20 de milioane de euro
SELECȚIONER: Mika Lehkosuo (din 1 ianuarie 2023)
-
PORTARI: Lucas Bergström (Chelsea), Elmo Henriksson (Sporting Gijon), Roope Paunio (Seinäjoen Jalkapallokerho)
-
FUNDAȘI: Rony Jansson (Kalmar), Tomas Galvez (Cambuur), Matti Peltola (D.C. United), Samuli Miettinen (KuPS), Kalle Wallius (Tampereen Ilves), Dario Naamo (St. Pölten), Ville Koski (Istra), Miska Ylitolva (HJK)
-
MIJLOCAȘI: Santeri Väänänen (Rosenborg), Naatan Skyttä (Dunkerque), Adam Marhiev (Aris Limassol), Doni Arifi (Tampereen Ilves), Casper Terho (Paderborn), Niklas Pyyhtiä (Südtirol), Luka Hyryläinen (SSV Ulm 1846), Juho Talvitie (Heracles Almelo), Oiva Jukkola (Tampereen Ilves)
ATACANȚI: Teemu Hytönen (Tampereen Ilves), Otso Liimatta (Famalicão), Topi Keskinen (Aberdeen)
Finlandezii bifează abia a doua apariție la un turneu de „tineret”. Pe precedenta au bifat-o în 2009, când n-au depășit faza grupelor.
3 milioanede euro e cota de piață a lui Naatan Skyttä, mijlocașul ofensiv finlandez legitimat la USL Dunkerque, în a doua ligă din Hexagon.
Olanda (Grupa D) - 220 de milioane de euro
SELECȚIONER: Michael Reiziger (din 1 iulie 2023)
PORTARI: Rome-Jayden Owusu-Oduro (AZ Alkmaar), Robin Roefs (NEC Nijmegen), Calvin Raatsie (Excelsior)
FUNDAȘI: Devyne Rensch (AS Roma), Ryan Flamingo (PSV), Jorrel Hato (Ajax Amsterdam), Ian Maatsen (Aston Villa), Neraysho Kasanwirjo (Rangers), Rav van den Berg (Middlesbrough), Myron van Brederode (AZ Alkmaar), Wouter Goes (AZ Alkmaar), Bjorn Meijer (FC Bruges)
MIJLOCAȘI: Youri Regeer (Ajax Amsterdam), Anass Salah-Eddine (AS Roma), Kenneth Taylor (Ajax), Ezechiel Banzuzi (OH Leuven), Antoni Milambo (Feyenoord), Luciano Valente (Groningen)
ATACANȚI: Million Manhoef (Stoke City), Noah Ohio (Utrecht), Ruben van Bommel (AZ Alkmaar), Ernest Poku (AZ Alkmaar), Thom Van Bergen (Groningen), Myron van Brederode (Fortuna Düsseldorf)
E cea de-a noua prezență a „Portocalei mecanice” U21 la un Campionat European. Pe prima au bifat-o în 1988, iar în 2006 și 2007 au câștigat competiția.
35 de milioanede euro valorează cel mai bine cotat jucător din agrenajul batavilor. Este vorba despre fundașul stânga Jorrel Hato, care joacă la Ajax.
Danemarca (Grupa D) - 101 milioane de euro
SELECȚIONER: Steffen Hojer (din 1 ianuarie 2023)
-
PORTARI: Andreas Jungdal (Westerlo), William Lykke (Nordsjælland), Theo Sander (FC Copenhaga)
-
FUNDAȘI: Anton Gaaei (Ajax Amsterdam), Thomas Kristensen (Udinese), Victor Bak Jensen (Midtjylland), Lucas Hey (Anderlecht), Elias Jelert (Galatasaray), Sebastian Otoa (Genoa), Aske Adelgaard (Go Ahead Eagles)
-
MIJLOCAȘI: Tochi Chukwuani (Sturm Graz), Oliver Sørensen (Midtjylland), William Bøving (Sturm Graz), Thomas Jørgensen (Viborg), Oscar Højlund (Eintracht Frankfurt), Noah Nartey (Brøndby IF), Oscar Fraulo (Utrecht), Clement Bischoff (Brøndby IF)
ATACANȚI: Isak Jensen (Viborg), William Osula (Newcastle United), Conrad Harder (Sporting Lisabona), Mathias Kvistgaarden (Brøndby IF)
Și danezii se află la cea de-a noua ediție la care participă. Au atins semifinalele în 1992, dar și în 2015, când pierdeau în penultimul act în fața Suediei.
24 de milioanede euro valorează, la 20 de ani abia împliniți, Conrad Harder, atacantul central danez legitimat la Sporting Lisabona.
Ucraina (Grupa D) -
SELECȚIONER: Unai Melgosa (din 25 iulie 2023)
PORTARI: Ruslan Neshcheret (Dinamo Kiev), Georgiy Yermakov (FC Oleksandriya), Vladyslav Krapyvtsov (Girona)
FUNDAȘI: Kostiantyn Vivcharenko (Dinamo Kiev), Illia Krupskyi (Vorskla Poltava), Taras Mykhavko (Dinamo Kiev), Artem Smoliakov (Los Angeles FC), Volodymyr Saliuk (Metalist 1925 Kharkiv), Eduard Kozik (Kolos Kovalivka), Vitalii Roman (FC Rukh Lviv), Arsenii Batahov (Trabzonspor)
MIJLOCAȘI: Volodymyr Brazhko (Dinamo Kiev), Illia Kvasnytsia (Karpaty Lviv), Oleh Ocheretko (Karpaty Lviv), Nazar Voloshyn (Dinamo Kiev), Yegor Yarmolyuk (Brentford), Oleksandr Yatsyk (Zorya Luhansk), Anton Tsarenko (Lechia Gdańsk), Vladyslav Veleten (Kolos Kovalivka), Maksym Braharu (Dinamo Kiev), Valentyn Rubchynskyi (Dinamo Kiev)
ATACANȚI: Bohdan Viunnyk (Lechia Gdańsk), Vladyslav Vanat (Dinamo Kiev)
Ucrainenii bifează cea de-a treia prezență all-time la un Campionat European U21. În 2006, la chiar prima participare, au disputat finala, pierdută în fața Olandei.
15 milioanede euro valorează mijlocașul central ucrainean Yegor Yarmolyuk, care evoluează în Premier League, la Brentford.
Opt stadioane din Slovacia găzduiesc turneul final din această vară, la 25 de ani de când slovacii organizau Europeanul de „tineret” din 2000. România va disputa două meciuri pe arena din Bratislava și încă unul la Trnava, însă toate stadioanele desemnate de UEFA au ceva special.
Cele din Trencin și Nitra, de exemplu, se află la poalele unor castele, Slovacia fiind recunoscută drept „țara castelelor medievale”. Slovacia are peste 100 de castele și fortărețe, unele spectaculoase, precum Castelul Spis, unul dintre cele mai mari din Europa Centrală.
Tehelne pole (Bratislava) - 22.500 de locuri, deschis în 2019
Anton Malatinský Stadium (Trnava) - 18.200 de locuri, deschis în 2015
DAC Aréna (Dunajska Streda) - 12.700 de locuri, deschis în 1952, renovat 2019
Košická futbalová aréna (Kosice) - 12.555 de locuri, deschis în 2022
Štadión pod Dubňom (Zilina) - 10.785 de locuri, deschis în 1941, renovat 2015
Štadión Sihoť (Trencin) - 10.000 de locuri, deschis în 1960, renovat 2021
Štadión pod Zoborom (Nitra) - 7480 de locuri, deschis în 1909, renovat 2018
Futbal Tatran Arena (Presov) - 6500 de locuri, deschis în 1907
Germania și Spania sunt creditate cu prima șansă, cu Franța și Anglia îndeaproape. Olanda, Italia și Portugalia sunt considerate a fi următoarele favorite, în timp ce pentru Danemarca, Ucraina și Polonia, șansele scad considerabil. România este considerată a 12-a favorită la câștigarea întregului Campionat European. Cum arată cotele la pariuri pentru câștigarea turneului:
Germania - 5
Spania - 5
Franța - 5.50
Anglia - 5.50
Olanda - 8
Italia - 9
Portugalia - 11
Danemarca - 26
Ucraina - 34
Polonia - 50
Slovacia - 65
România - 65
Georgia - 80
Cehia - 80
Slovenia - 100
Finlanda - 100
{{text}}