Echipa națională a României va juca în această seară, de la ora 22:00, contra Italiei, în primul meci al Campionatului European de tineret, din Slovacia. Jocul va avea loc pe stadionul „Anton Malatinsky”, reconstruit acum zece ani.
S-a tras tare în cantonamentul din Austria pentru debutul la Campionatul European de tineret. Jucătorii sunt gata de fluierul de start al meciului cu Italia.
Debutăm la Euro Under 21 pe stadionul cu mall și magazine
Partida se va juca pe stadionul „Anton Malatinsky” sau City Arena din Trnava, cu o capacitate de 19.200 de locuri. Acesta este al doilea cel mai mare stadion din Slovacia și găzduiește meciurile echipei Spartak Trnava.
După o reconstrucție completă între 2013-2015, arena a devenit una dintre cele mai moderne din țară. Pe lângă stadionul de fotbal, complexul include un mall cu zeci de magazine, locuri de relaxare și food-court cu restaurante, cafenele, dar și un cinematograf.
Când am văzut acest stadion, prima legătură am făcut-o cu Giuleștiul. Am mai jucat pe un astfel de stadion și în Elveția, tot așa avea intrarea, prin mall. Și atunci s-a terminat bine, așa să se termine și acum! Să ne poarte noroc. Sper să fie cât mai mulți suporteri români la meci, avem nevoie!
Daniel Pancu, selecționer Under 21
Italia - România, primul meci pentru „tricolori”
Primul adversar al României la Campionatul European Under 21 este Italia. De cinci ori campioană continentală la nivel de tineret și la egalitate cu Spania în fruntea clasamentului trofeelor, participă la acest turneu final cu un lot evaluat la aproximativ 190 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Printre jucătorii importanți din echipa antrenată de Carmine Nunziata se numără atacantul Wilfried Gnonto, care a câștigat recent liga secundă din Anglia cu Leeds United, și fundașul Matteo Ruggeri de la Atalanta.
Dar și mijlocașii Niccolo Pisilli de la AS Roma și Cesare Casadei, ultimul transferat la Torino la începutul anului de la Chelsea, câștigătoarea Conference League din acest sezon.
Cesare CasadeiCine a fost Anton Malatinsky, cel ce dă numele arenei
Pe stadionul din Trnava se vor juca patru meciuri la Campionatul European din acest an. Italia - România (11 iunie), Slovacia - Italia (14 iunie), Spania - Italia (17 iunie) și încă un sfert de finală (21 iunie).
Arena se numește „Anton Malatinsky”, după cel ce a fost o figură importantă a fotbalului slovac, cunoscut atât ca jucător, cât și ca antrenor, în special la Spartak Trnava. Acesta a jucat ca mijlocaș și a murit pe 1 decembrie 1992.
Cu Anton Malatinsky antrenor, Spartak Trnava a câștigat cinci titluri de campioană în Cehoslovacia și a obținut performanțe notabile în cupele europene, disputând inclusiv o semifinală de Cupa Campionilor Europeni, în 1969.
12 euro costă cel mai ieftin bilet la meci
Partida contra Italiei va începe la ora 22:00 (în România) și se va juca pe stadionul din Trnava, al doilea ca mărime din Slovacia.
Biletele pentru meciurile României la turneul final EURO 2025 sunt încă disponibile și au prețuri între 12 euro, la peluze, și 15 euro, la tribune.
Mai mult, pentru un pachet cu cel puțin un bilet cumpărat la cele trei meciuri ale României din faza grupelor se acordă un discount de 20%.
Copiii cu vârste între 6 și 15 ani beneficiază de un discount de 50% din prețul biletelor, iar persoanele cu vârsta peste 65 de ani de un discount de 20%.
Programul complet al meciurilor din grupa „tricolorilor”:
- Miercuri, 11 iunie: Italia – România (Trnava, ora 22:00)
- Sâmbătă, 14 iunie: Spania – România (Bratislava, ora 19:00)
- Marți, 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava, ora 22:00)
{{text}}