Claudio Ranieri (73 de ani) refuză să preia postul de selecționer după ce Italia l-a concediat pe Luciano Spalletti. Fostul antrenor al lui AS Roma va rămâne în funcția de consilier personal al lui Dan Friedkin, președintele clubului giallorosso.
S-a schimbat modificarea la naționala Italiei. Nu în privința speranțelor de calificare directă la Campionatul Mondial din 2026, victoria cu Moldova de aseară (2-0) neavând darul de a păcăli pe nimeni, ci a înlocuitorului lui Luciano Spalletti la conducerea tehnică a Squadrei Azzurra.
„Vreau să mă dedic noului rol! Am tot sprijinul lui Friedkin”
Când toată lumea se aștepta ca astăzi să vină anunțul oficial al numirii ca selecționer a lui Claudio Ranieri, surpriză! Tehnicianul care a făcut minuni la AS Roma, ducând-o din a doua jumătate a clasamentului la un pas de Champions League, a refuzat să vină la Squadra Azzurra!
„Decizia îmi aparține, îi mulțumesc președintelui Gravina pentru șansa acordată. Am ales să mă dedic total noii misiuni. Am tot sprijinul din partea lui Dan Friedkin!”, a transmis Claudio Ranieri, care acum un an declara că va reveni de la pensie doar dacă va fi ofertat să preia o echipă națională.
Claudio Ranieri (73 de ani) l-a atacat deschis pe Roberto Rosetti, șeful arbitrilor de la UEFA / Foto: Imago ImagesSe vede însă treaba că acel jolly s-a consumat, odată cu întoarcerea în iarbă pe banca tehnică a lui AS Roma, și Don Claudio a spus pas: „Era o oportunitate, o mare onoare, dar am reflectat și m-am decis să rămân la dispoziția Romei sută la sută în noul meu rol.
Familia Friedkin mi-a oferit întreg sprijinul și susținerea deplină pentru orice hotărâre pe care aș fi luat-o cu privire la echipa națională. Repet însă, decizia este numai și numai a mea!”.
Alternativa este Stefano Pioli, dar s-a autopropus Mancini!
Refuzul nescontat al lui Ranieri a produs un șoc la federație. „Pe lângă alegerea, cel puțin discutabilă, de a demite un antrenor în ajunul unui meci care l-ar fi avut oricum pe bancă, atât timp cât nu exista certitudinea găsirii înlocuitorului, enigma rămâne acum de rezolvat rapid.
Alternativa la Ranieri a fost mereu Stefano Pioli, aflat și în vizorul Fiorentinei pentru o revenire în Italia, în ciuda contractului cu Al Nassr. Nu ar fi un mare obstacol problema facilităților fiscale, care l-au determinat să-și mute rezidența în Arabia Saudită, unde va trebui să locuiască 183 de zile pe an.
Stefano Pioli (59 de ani) o antrenează de aproape 9 luni pe Al-Nassr / Foto: Guliver/Getty ImagesDacă una dintre aceste două condiții ar lipsi, ar fi obligat să plătească Fiscului italian nu un impozit pe venit de 20% dacă se va întoarce să lucreze, ci de 43%. O pagubă de câteva milioane de euro, dar pentru a o evita va fi suficient să aștepte cele 183 de zile impuse de lege”, explică La Gazzetta dello Sport.
5ani și o lună a fost Roberto Mancini selecționerul Italiei, pe care a condus-o în 58 de partide. Bilanțul său: 38 de victorii, 12 remize și 8 eșecuri, cu golaveraj 126-44
Pioli și-a mutat reședința fiscală la 1 ianuarie 2025 și, prin urmare, va trebui să rămână în Arabia până pe 2 iulie. Dacă Stefano va decide să rămână la Al Nassr și să-și respecte contractul valabil până în 2027, soluția ar fi Roberto Mancini.
Asta în ciuda faptului arhicunoscut că relațiile acestuia cu Gabriele Gravina nu sunt bune după despățirea sa intempestivă de la echipa națională (a plecat în Arabia Saudită ca selecționer).
Antrenorul care a câștigat total neașteptat Euro 2020 s-a autopropus în ultimele zile. El a declarat că regretă alegerea făcută și că, dacă s-ar putea întoarce, ar fi încântat să conducă din nou Squadra Azzurra”, susține același cotidian roz.
{{text}}