International   •   Stranieri   •   PLECARE

Antrenorul propus de Ilie Dumitrescu în Superliga a rămas fără echipă

Adrian Ursea, OUT de la Etoile-Carouge. FOTO: tdg.ch

Articol de Romeo Ene   —  marți, 10 iunie 2025

Adrian Ursea (57 de ani), antrenorul celor de la Etoile-Carouge, formație care din al doilea eșalon din Elveția, a rămas liber de contract. Acesta n-a reușit să promoveze echipa în prima ligă, iar marți și-a anunțat plecarea de la echipă.

Ursea i-a anunțat pe jucători că nu va mai continua la cârma echipei, potrivit tdg.ch. Astfel, aventura sa la clubul din Elveția s-a terminat.

Adrian Ursea, OUT de la echipa din Elveția

Fostul antrenor de la Nice (decembrie 2020 - mai 2021), care i-a luat locul lui Lucien Favre, conducea clubul din Geneva din iulie 2023.


Ursea, fostul jucător al Petrolului de la finalul anilor '90, s-a stabilit de mai mult timp în Elveţia, unde a jucat, printre altele, la Locarno, Chenois şi Fribourg.

La finalu lunii mai, atunci când Rapid nu avea antrenor, Ilie Dumitrescu venise cu propunerea „Adrian Ursea”: „Vă spun și eu un nume, Adrian Ursea. Nimeni nu vorbește despre el. Băiatul ăla care a fost cu Favre, apoi a preluat-o el pe Nice. A făcut școala în Elveția, și nu la fără frecvență, a trecut prin toate etapele. Oare băiatul ăsta nu merită și el o șansă?”

După încheierea carierei de fotbalist, el a fost „secund” la Servette Geneva, unde l-a cunoscut pe Lucien Favre, şi apoi antrenor principal. La Neuchatel Xamax era director tehnic atunci când a fost cooptat de Favre în staff-ul său de la Nice.

După plecarea de Coasta de Azur, Ursea a revenit la Geneva şi a pregătit echipa u21 a clubului Servette.


Plecarea sa pare să indice faptul că va sta pe banca unei formații care a retrogradat din prima ligă elvețiană. Potrivit sursei citate, Ursea ar putea ajunge la Yverdon Sport, „lanterna roșie” din campionat.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.