Fotbal   •   Nationala   •   ITALIA U21 - ROMÂNIA U21

Casa Fotbalului se mută la Bratislava! Răzvan Burleanu, Mircea Lucescu, dar și alți federali vin la meciul de debut al României

Mircea Lucescu, Răzvan Burleanu +50 Foto
Mircea Lucescu, Răzvan Burleanu

Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache, Remus Dinu, Cezar Titor   —  miercuri, 11 iunie 2025

Italia - România se joacă în această seară, de la ora 22:00, la Trnava, iar jucătorii lui Daniel Pancu vor avea parte de galerie de seamă venită de la București. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, precum și Mircea Lucescu, selecționerul naționalei mari, și-au anunțat prezența la meci. Delegația a ajuns la hotelul din Slovacia astăzi, la 16:20.

România e gata de debutul la Campionatul European. Elevii lui Daniel Pancu au ajuns deja la Trnava, acolo unde se va juca meciul, și-au avut un prim contact cu gazonul. E voie bună în cadrul echipei, toată lumea fiind încrezătoare că se poate obține un rezultat important.

Mircea Lucescu vine să-i vadă pe „tricolori”

După ce aseară România s-a impus, 2-0 cu Cipru, pe Arena Națională, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, selecționerul Mircea Lucescu s-a urcat din nou în avion și a zburat spre Slovacia. Diseară, acesta va fi prezent în tribunele arenei din Trnava.


„Il Luce” nu vine singur la meci, ci va fi însoțit de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și de directorul tehnic de la Casa Fotbalului, Mihai Stoichiță.

Din delegația oficială nu vor lipsi nici directorul Departamentului competiții, Felix Grigore, nici cei doi oameni de încredere ai lui Burleanu, Radu Vișan (secretar general) și Gabriel Bodescu (secretar general adjunct).

Bratislava, cartier românesc pentru FRF

La fel ca jucătorii și staff-ul echipe naționale, federalii se vor caza la hotelul Crowne Plaza, situat în inima centrului istoric al orașului, vizavi de reședința prezidențială, la doar câteva minute de mers pe jos de faimosul Castel Bratislava.


FRF a „blocat” în hotel peste 20 de camere, 12 dintre ele fiindu-le exclusiv dedicate jucătorilor. O astfel de cameră, pe noapte, cu mic-dejun inclus, costă 182 de euro.

Selecționerul este printre puținii care beneficiază de o suită single, care are același preț de achiziție de pe site-ul oficial al hotelului din centrul orașului. De același tratament vor avea parte și Burleanu, și Mircea Lucescu.

Acum, starea de spirit este potrivită pentru o competiție de acest nivel. Merităm să fim aici și nu ne rămâne decât să arătăm pe teren, pentru că reprezentăm o națiune care trăiește și se hrănește mai mult din astfel de evenimente decât o fac politicienii noștri. În momentul în care vom încheia acest turneu final, că va fi mâine sau pe 28 iunie, pentru că suntem la fotbal și totul este posibil, vrem cu toții să fim mândri pentru modul în care ne-am prezentat

Daniel Pancu, selecționer echipa națională U21

Staff numeros pentru naționala de tineret în Slovacia

Selecționata U21 a României va evolua la cel de-al patrulea turneu final european consecutiv, urmând să întâlnească în faza grupelor Italia, Spania și Slovacia. Pentru pregătirea lotului de jucători, selecționerul Daniel Pancu are, la acest turneu final, un staff alcătuit din 14 membri.

  1. Selecționer: Daniel Pancu
  2. Antrenor secund: Răzvan Rotaru
  3. Antrenor secund: Lucian Sânmărtean
  4. Antrenor de portari: Răzvan Stanca
  5. Preparator fizic: Vlad Nicoară
  6. Analist video: Ovidiu Popescu
  7. Doctor: Dan Costin
  8. Kinetoterapeut: Mădălin Tălpălaru
  9. Kinetoterapeut: Florin Dragne
  10. Masor: Vladimir Foia
  11. Masor: Marian Ionică
  12. Magaziner: Ionuț Niculici
  13. Ofițer de presă: Mihai Cibia
  14. Director sportiv: Marius Niculae
  15. Team Manager: Iulian Oțelea

Programul complet al meciurilor din grupa „tricolorilor”:

  • Miercuri, 11 iunie: Italia – România (Trnava, ora 22:00)
  • Sâmbătă, 14 iunie: Spania – România (Bratislava, ora 19:00)
  • Marți, 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava, ora 22:00)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.