International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   CEARTĂ

Replici dure pe teren între Lionel Messi și fostul lui rival de la Real Madrid: „Vorbești prea mult!”

Lionel Messi și James Rodriguez s-au certat pe teren în Argentina - Columbia / Foto: Imago Images
Lionel Messi și James Rodriguez s-au certat pe teren în Argentina - Columbia / Foto: Imago Images

Articol de Alexandru Stanciu   —  miercuri, 11 iunie 2025

În timpul remizei dintre Argentina și Columbia, scor 1-1, într-un meci din campania preliminară pentru Campionatul Mondial din 2026, căpitanii celor două echipe, Lionel Messi (37 de ani) și James Rodriguez (33 de ani), și-au adresat replici dure pe teren.

Argentina este lider detașat în grupa preliminară din America de Sud și și-a asigurat deja calificarea la Campionatul Mondial care se va disputa în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. De cealaltă parte, Columbia ocupă locul 6, ultimul calificabil direct, cu 2 etape înainte de finalul campaniei.

Lionel Messi și James Rodriguez s-au certat pe teren în Argentina - Columbia

Lionel Messi și James Rodriguez au intrat în conflict în timpul meciului dintre Argentina și Columbia. Deși la un moment dat ambii au încercat să-și acopere gura, televiziunea TyC Sports, care transmitea meciul, a încercat să decodeze conversația dintre jucători.


Potrivit sportal.bg, aceștia consideră că o parte din cuvintele lui Messi au fost: „Ai spus că ne-au ajutat în finală (n.r. Copa America). Vorbești prea mult!”, în timp ce James i-a răspuns: „Nu am spus nimic...”.

După terminarea meciului, columbianul a fost întrebat despre conversația respectivă, dar a declarat laconic: „Ceea ce se întâmplă pe teren, rămâne pe teren”.

De asemenea, trebuie menționat că înainte de primul fluier al arbitrului, Messi a refuzat să dea mâna cu căpitanul echipei adverse.

Presupusa iritare a lui Messi se datorează, cel mai probabil, unei declarații făcute de Rodriguez în luna martie. Atunci, într-un interviu, mijlocașul ofensiv al Columbiei a lansat acuzații conform cărora Argentina ar fi fost favorizată de arbitri pentru a câștiga finala dintre cele două echipe la Copa America 2024, care s-a încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea campioanei mondiale, după prelungiri.


Am făcut o Copa America excelentă. Din cauza unor factori externi, nu am reușit să devenim campioni în finala cu Argentina. Arbitrul a avut o influență mare și nu ne-a acordat multe penalty-uri”, a spus atunci căpitanul Columbiei.

Cei doi au fost rivali în La Liga. James Rodriguez a evoluat timp de 4 la Real Madrid.

Între timp, a avut loc un alt schimb de replici acide în timpul meciului de aseară. Fundașul argentinian Nicolas Otamendi s-a luat de mijlocașul advers Richard Ríios, spunându-i: „Dă-ți jos banderola, idiotule”.

Columbianul nu i-a rămas însă dator și i-a răspuns fundașului în vârstă de 37 de ani: „Ești deja bătrân și nici măcar nu poți alerga”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.