Răzvan Sava (22 de ani), portarul titular al echipei naționale a României U21, a reacționat în urma înfrângerii cu reprezentativa Italiei, scor 0-1, din debutul Campionatului European din 2025.
Portarul lui Udinese este convins că selecționata pregătită de Daniel Pancu (47 de ani) are în continuare șanse la calificare, mai ales dacă va juca cum a făcut-o în a doua repriză cu Italia.
Răzvan Sava: „Rezultatul acesta ne-a dat încredere că putem face mai mult”
„Rezultatul acesta ne-a dat încredere că putem face mai mult. Mai ales în a doua repriză am arătat că putem face mai mult. Păcat, ne doare această înfrângere, dar încercăm să luăm tot ce este mai pozitiv.
Învățăm din aceste lucruri, sperăm ca data să înscriem. Cu Spania trebuie să jucăm ca în repriza a doua. Calcule, momentan nu facem calcule, ne gândim să ieșim din grupă să câștigăm, să facem lumea mândră, să iasă în stradă și pentru noi.
Nivelul, mai ales la U21, nu e chiar la fel, dar te lupți acolo. Mai ales ei sunt jucători care joacă în Serie A la echipe importante, în Premier League.
Nu cred că au fost emoții, mai ales că am văzut câți români ne-au susținut, părinții noștri, ar trebui să fie o bucurie.
Curaj am avut, dar doar în a doua repriză. În prima am început noi puțin mai prost, nu cred că au fost emoții. Ritm a fost, chiar nu știu ce s-a întâmplat în prima repriză, dar plecăm pozitiv cu repriza a doua”, a concluzionat Răzvan Sava.
Clar se putea mai mult. Am simțit că se putea mai mult și cred că am și demonstrat asta. Nu meritam să pierdem. O echipă a Italiei, cu jucători din Serie A, să înceapă cu trageri de timp din minutul 50, iar la final să se acorde doar 3 minute de prelungire...
Am pierdut din cauza noastră. Mai avem două meciuri și trebuie să le câștigăm ca să ieșim din grupă. Am avut încredere totală din primul minut, am arătat cât de buni suntem. Am intrat cu încredere și astăzi, i-am pus în dificultate, am avut o ocazie mare pe final, am ratat un penalty... Din păcate, n-am luat niciun punct.
- Constantin Grameni
{{text}}