Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Octavian Popescu, ținta unei echipe din Europa!

Lucerna îl urmărește pe Octavian Popescu // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Lucerna îl urmărește pe Octavian Popescu // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Eduard Apostol, Sergiu Alexandru   —  joi, 12 iunie 2025

FCSB ar putea primi în curând o ofertă pentru extrema Octavian Popescu (22 de ani). Internațional român de tineret e dorit în Elveția, de Lucerna.

Aflat în Slovacia la EURO U21, Octavian Popescu ar putea să o părăsească pe FCSB în această vară, dacă interesul elvețienilor de la Lucerna (locul 6 în ultima ediție a campionatului) se va materializa.

Lucerna îl urmărește pe Octavian Popescu

Reprezentați ai formației elvețiene l-au urmărit atent pe decarul roș-albaștrilor și al României U21.


Evoluțiile extremei de 22 de ani au fost pe placul celor de la Lucerna, care, din informațiile Gazetei Sporturilor, s-au interesat de condițiile în care l-ar putea transfera. Rămâne de văzut dacă Gigi Becali va fi dispus să renunțe la Popescu.

Fotbalistul e cotat la 1,4 milioane de euro pe transfermarkt, iar în sezonul trecut a bifat doar 25 de meciuri (4 goluri, o pasă decisivă), fiind absent o perioadă îndelungată din cauza accidentărilor. În total, Tavi Popescu are 185 de meciuri la FCSB, în care a reușit 25 de goluri și 23 de pase de gol.

Tavi Popescu a ajuns în vara lui 2020 la FCSB și s-a transformat rapid într-unul dintre preferații lui Gigi Becali. Chiar dacă echipa roș-albastră l-a adus pe Dennis Politic pentru postul de extremă stânga, e nevoie de o ofertă importantă pentru ca patronul roș-albaștrilor să renunțe la Popescu, el declarând în mai multe rânduri că încă are încredere în internaționalul de tineret.

Lucerna a terminat sezonul trecut pe locul 6, ultimul din play-off, cu 52 de puncte, la 19 de campioana Basel. Echipa antrenată de Mario Frick nu a făcut de-a lungul anilor achiziții pe sume importante.


Recordul a fost stabilit în sezonul 2022-2023, când elvețienii au dat un milion de euro pe atacantul uruguayan Joaquín Ardaiz. O sumă mult sub pretențiile lui Gigi Becali.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.