Ion Țiriac, fostul mare jucător de tenis, a declarat că are un mare regret. Ajuns la 86 de ani, miliardarului îi pare rău că a muncit prea mult în viață.
În 2024, averea lui Ion Țiriac se ridica la suma de 2,1 miliarde de dolari. Afaceristul are peste 40 de companii sub portofoliul Țiriac Holdings. În ciuda succesului pe plan financiar, fostul mare jucător de tenis susține că regretă acum că nu a petrecut mai mult timp alături de familie, de prieteni, dar și că, în viață, nu s-a bucurat niciodată de lucrurile mici.
Ion Țiriac: „Nemulțumit nu sunt, însă aș mai face-o din nou? Niciodată!”
„Nici cămașa asta pe care o am pe mine nu o duc cu mine. În viața asta am făcut ceva. Mă duc mulțumit? Nemulțumit nu sunt, însă aș mai face-o din nou? Niciodată!
Pentru că nu am avut timp să văd o floare înflorind, să văd o frunză verde, să mă duc cu familia, să mă duc cu prietenii, să mă îmbăt o dată sau să beau o sticlă de vin.
Nu! Numai muncă, muncă și muncă. Merită? Nu! Nu merită! Și cu asta ai terminat-o cu unul din cei mai mari oameni ai secolului. N-am timp să-mi cheltui banii, darămite să fac alte treburi. Te bați cu morile de vânt, iar acolo nu e bine”, a declarat Ion Țiriac la podcastul Școala Sportivă, citat de golazo.ro.
Ion Țiriac, la „Prietenii lui Ovidiu” / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)CV Ion Țiriac
Data nașterii: 9 mai 1939, Brașov
Debut în turneele profesioniste de tenis: 1968
Anul retragerii: 1979
Victorii/înfrângeri simplu: 151/159
Cea mai bună performanță Grand Slam simplu: "sferturi" Roland Garros (1968)
Victorii/înfrângeri dublu: 293/140
Număr titluri dublu: 22
Cea mai bună performanță Grand Slam dublu: câștigător Roland Garros (1970, cu Ilie Năstase)
Între 1958 și 1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la JO de iarnă Innsbruck și la CM
A jucat trei finale de Cupa Davis, toate pierdute în fața SUA, cu Ilie Năstase partener: 1969, 1970, 1972
A fost manager și antrenor al unor mari tenismeni: Ilie Năstase, Guillermo Vilas, Henri Leconte, Boris Becker, Marie Joe Fernandez, Steffi Graf, Marat Safin, Anke Huber, Goran Ivanisevic
A devenit primul român din istorie a cărui avere a depășit bariera unui miliard de euro în Topul Forbes
Își derulează afacerile în domeniile auto, transport aerian VIP, finanțe/bănci, asigurări, imobiliare, energie și sport
A deținut sau deține licențe pentru turnee de tenis de la Stuttgart, Hanovra, Madrid și București; cel din capitala României a funcționat în perioada 1996-2016
A fost președinte COSR în perioada 1998-2004
{{text}}