Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Clinton N'Jie nu s-a prezentat la procesul din Franța! A pierdut o mașină de 320.000 de euro după ce nu și-a plătit ratele

Clinton Njie a adunat 466 de minute în tricoul Rapidului, în cele 12 meciuri bifate. O medie de 39 de minute per meci, prin urmare. Foto: FC Rapid

Articol de Tudor Belivacă   —  vineri, 13 iunie 2025

Clinton N'Jie (31 de ani), atacantul Rapidului, are problema cu legea în Franța. Curtea de Apel din Aix-en-Provence l-a obligat să plătească 66.000 de euro. Acesta nu a virat banii, iar Curtea din Apel din Marsilia a decis că firma poate recupera mașina.

Decizia a fost dată după ce Clinton N'Jie nu și-a plătit leasingul la mașina de 320.000 de euro.

Clinton N'Jie a achiziționat un Bentley de 320.000 de euro, dar a oprit plățile în 2019


Cei de la L'Equipe au dezvăluit faptul că fotbalistul camerunez a luat mașina în perioada în care a fost jucătorul celor de la Olympique Marseille în 2017. N'Jie a încetat să mai plătească leasingul în 2019 în momentul în care a părăsit „Hexagonul” și s-a transferat la Dinamo Moscova.

Conform francezilor, în primăvara acestui an a fost obligat să plătească 66.000 de euro. Acesta nu a efectuat plata, iar Tribunalul din Marsilia a autorizat firma la care N'Jie a început leasing-ul să recupereze bolidul de 320.000 de euro. Acesta a fost vândut la licitație cu mai puțin de jumătate din valoare, 125.000 de euro.

Clinton N'Jie a fost unul dintre cele mai importante transferuri ale Rapidului în era Șumudică. Fotbalistul a fost foarte dorit de fostul tehnician din Giulești, dar nu a confirmat și a părăsit gruparea din Giulești după un sezon în care a jucat 12 meciuri și a marcat 2 goluri.

Clinton N'Jie are un CV impresionant. Camerunezul a debutat în fotbalul mare la Olympique Lyon în 2012. După 3 ani petrecuți la gruparea din Franța, N'Jie a plecat în Anglia la Tottenham, contra sumei de 14 milioane de euro. După un an pe White Hart Lane, englezii l-au împrumutat la Olympique Marseille un an. La finalul perioadei de împrumut, N'Jie a fost achiziționat de OM contra sumei de 7 milioane de euro.


De atunci a început decăderea lui Clinton N'Jie. Acesta a mai jucat la Dinamo Moscova și Sivassspor până să ajungă la gruparea bucureșteană. Jucătorul care era cotat la 15 milioane de euro în 2018 a ajuns să valoreze 500.000 de euro, conform site-urilor de specialitate.

Clinton N'Jie are 44 de selecții la naționala Camerunului și 10 goluri marcate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.