Fotbal   •   Nationala   •   SPANIA U21 - ROMÂNIA U21

A văzut discursul lui Pancu și a rămas perplex: „Mă sperie, cum să zici așa ceva?”

Daniel Pancu, în Spania U21 - România U21. FOTO: Ionuț Iordache

Articol de Romeo Ene   —  sâmbătă, 14 iunie 2025

Discursul lui Daniel Pancu (47 de ani) din conferința de presă ce a urmat eșecului cu Italia U21, 0-1, la debutul la Euro U21, l-a șocat pe Mihai Stoica (60 de ani), oficialul celor de la FCSB.

Concret, Pancu l-a surprins în momentul în care după eșecul cu Italia a explicat că naționala n-ar fi primit gol dacă el s-ar fi aflat pe banca tehnică.

Selecționerul a fost suspendat din cauza gestului reprobabil făcut la meciul cu Elveția din preliminarii, atunci când a intrat pe teren și s-a răstit la arbitru.

Mihai Stoica, șocat de conferința lui Pancu: „Să vorbești doar despre tine?”


„Discursuri de genul ăsta mă sperie. Vede fotbal, chiar bine, am vorbit de multe ori cu el. Nu l-am auzit vreodată spunând... Nu poți să spui așa ceva, să faci o conferință de presă vorbind doar despre tine. Mie îmi place Pancu și cred că e un antrenor bun, dar nu-mi place cum vorbește.

Nu e normal, cum să zici așa ceva? Nu se știe, faptul că nu ești pe bancă e cauzat de gestul necugetat pe care l-ai făcut, pentru care n-ai nicio scuză. Nu e în regulă, nu mi se pare ok. Nu te expune la modul ăsta, în declarații”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Suspendat pentru primele două meciuri din grupă, după ieșirea nervoasă avută în Giulești, pe final de preliminarii, Daniel Pancu a fost nevoit să urmărească meciul cu Italia din tribunele arenei „Anton Malatinský” din Trnava.

Eu sunt supărat de alte lucruri și cred că, dacă eram pe bancă, multe dintre ele nu se mai întâmplau cu siguranță. (...) Credeți-mă, dacă aș fi stat pe bancă, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Din tribună n-aveam cum, dar sunt lucruri groaznice, din punctul meu de vedere.



- Daniel Pancu, la conferința de presă premergătoare partidei cu Spania


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.