Sub presiune, în tensiune și cu multă atenție. Așa se trăiește un meci live, indiferent dacă ai pictat pe obraji tricolorul sau ești un jurnalist trimis ca să raporteze acasă, minut cu minut și cu o cronică de final de facut, ceea ce se întâmplă pe teren.
- Jurnal de Euro U21 este un proiect inedit. Unul dintre jurnaliștii GSP prezenți la Euro 2025 va publica texte cu detalii de culoare, lucruri uzuale impresionante, experiențe nevăzute ale jurnalismului la firul ierbii.
- Cezar Titor este reporter special al Gazetei, aflat la prima prezență într-o competiție europeană. Scrie năprasnic și este foarte minuțios, de aceea observă detalii care altora le scapă.
E o misiune specială, pe care mulți nu o văd. Ca jurnalist, trebuie să draftezi, structurezi, gândești texte care se pot schimba instant, la un cartonaș roșu sau o fază precipitată a apărării. Înainte, asta era o adevărată dramă, se opreau tipografiile din mers, se tipăreau titluri noi și, uneori, se uitau poze greșite.
Acum, e o goană teribilă pe care trebuie să o faci tu cu tine însuți, ca să îți dai seama cum poți vira ditamai cronica, în așa fel încât cei de acasă să nu simtă că ai construit un text cu o concluzie pe care doar o sperai, nu cu cea reală.
Prelungiți cazarea până pe 28 iunie, rămânem pentru sferturi!
Așadar, în epoca online, o cronică trebuie să fie gata în maximum câteva minute după ultimul fluier.
În minutul 81, textul meu era gata să celebreze victoria „tricolorilor”, dar ultimele momente ale partidei au răsturnat totul, schimbând complet cursul poveștii.
La pauză, le scriam colegilor cu care am asistat la partidele, antrenamentele și conferințele de presă ale României de la Euro U21, dar și la Finala Ligii Campionilor sau a Ligii Națiunilor, precum și la Austria - România, să prelungească deja cazarea până pe 28 iunie, data disputării ultimului act în Slovacia.
Mai mult pe un ton glumeț, dar cu o oarecare speranță măcar pentru „sferturi”. Dar Spania a întors pe final, iar eu m-am ales cu o frântură de text care nu va fi publicată niciodată. Oare?
E oarecum interesant să știi că există un „cimitir” imaginar în care se duc cronici greșite, când se duc. Că, probabil, la Manchester United - Bayern, în 1999, ai putea umple un container în Germania cu foi despre marele succes al lui Lothar Matthäus și coechipierii.
Totuși, am decis să salvez pentru posteritate o cronică șubredă. Să vă arăt ce aș fi scris dacă lucrurile rămâneau cum anticipam, dacă spaniolii nu întorceau scorul in ultimele minute și nu-l înfuriau la culme pe selecționerul Pancu.
Faceți cu mine acest exercițiu de imaginație. E minutul 79, lucrurile merg bine, rezistăm în fața asalturilor. Iată „cronica care n-a fost”, din acel minut încolo, scrisă de un reporter de pe stadion.
Chapeau, băieți! Nu plecăm acasă!
„Iar victoria s-a produs! Spre deosebire de „Sagrada Familia”, ce-și poartă încă veșmântul neterminat, elevii lui „Pancone” au scris o pagină desăvârșită pentru „Zidul Galben” și nu au lăsat nicio sarcină neîncheiată.
Cu ultimele fărâme de putere, după atacurile sufocante ale ibericilor, „tricolorii mici” au fost „mari”, țesând cu măiestrie un catenaccio dus la rang de artă.
Să nu ne uităm la raportul posesiei, la numărul șuturilor pe poartă, Wyscout sau Flashscore, care sunt irelevante în fața sprinturilor și intrărilor nebune ale lui Borza, Louis Munteanu, Matei Ilie sau Dina Grameni.
Astfel, indiferent de ce se va întâmpla la ora 22:00, România provoacă fiori „Furiei Roja”, poate și „Squadrei Azzurra”. Furia este roșie, echipa e albastră. „Tricolorii” le au deja, însă ai noștri adaugă în completare și „galbenul” - dăruirea, unitatea, sacrificiul, cel care poate face diferența. În definitiv, asta contează, nu valorile de pe Transfermarkt ori echipele de club.
Chapeau, băieți! Nu plecăm acasă!”. Ce frumos ar fi fost.
{{text}}