Italienii de la Inter au făcut două gafe la conferință de prezentare a lui Cristi Chivu în calitate de nou antrenor al lui Inter.
Președintele Giuseppe Marotta a fost cel care a rostit primele cuvinte, iar acesta s-a încurcat în momentul în care a spus până când este valabil contractul pe doi ani semnat de Chivu.
„Chivu a semnat cu noi până în 2028… Adică 2025-2026, 2027-2028… Practic pe 2 ani. E o plăcere să vi-l prezint pe Cristian Chivu”, a spus Marotta.
De fapt, contractul lui Chivu la Inter este valabil până pe 30 iunie 2027.
GALERIE FOTO. Cristi Chivu, întrerupt de ofițerul de presă al lui Inter
Până ca antrenorul să ia cuvântul, Marotta i-a lăsat locul ofițerului de presă, care a ținut și el un scurt discurs. Acesta a luat loc pe scaun și a avut câteva secunde în care nu a rostit niciun cuvânt.
Antrenorul român a înțeles din asta că i-a venit rândul și a spus „Bună ziua tuturor, mulțumesc…”, moment în care ofițerul de presă l-a întrerupt imediat.
I-a făcut semn cu mână, în timp ce zâmbea, că mai are de așteptat. Chivu a început să râdă, făcând și el un gest din mână.
Apoi, ofițerul a început: „Bună ziua tuturor, suntem foarte fericiți să vă găzduim aici, în cartierul nostru general din Los Angeles. Îl avem aici pe antrenorul nostru, Cristian Chivu, pentru prezentarea lui în fața presei. Va vorbi în italiană și engleză”.
VIDEO. Momentul din conferința lui Cristi Chivu
Poate pot spune că odată cu mine ne-am întors la rădăcini, la ceea ce înseamnă interismul și Marotta știe bine: pentru mine, Inter reprezintă mândrie și loialitate. Asta este ceea ce acest club a oferit întotdeauna fanilor săi de-a lungul anilor și motivul pentru care sunt îndrăgostit de această echipă.
- Cristi Chivu
{{text}}