Basarab Panduru (54 de ani) a analizat și reacționat la aducerea lui Adrian Mihalcea (49 de ani) și Ianis Zicu (41 de ani) în Superliga, după ce au muncit foarte mult pe banca celor două echipe nou-promovate.
Adrian Mihalcea și Ianis Zicu au preluat în această vară două echipe din Superliga, pe UTA Arad și Farul Constanța, după ce le-au promovat pe Unirea Slobozia, respectiv Metaloglobus în primul eșalon din fotbalul românesc.
Basarab Panduru îi avertizează pe Mihalcea și Zicu, după ce au preluat două echipe complicate din Superliga
Fostul internațional este de părere că cei doi antrenori meritau un loc pe banca unor echipe mai puternice, de talia celor care au terminat sezonul pe locurile de play-off.
Panduru este de părere că cei doi vor avea o misiune foarte grea în Superliga pe banca celor două echipe, având în vedere că ambii tehnicieni au avut performanțe la echipe care au suferit mult în sezonul recent încheiat.
UTA și Farul sunt două echipe, în opinia analistului, unde fiecare antrenor a întâmpinat dificultăți.
„Eu cred că Mihalcea merită. A avut un an complicat, cu cel mai slab lot şi cea mai slabă echipă. Cred că îi va fi greu la UTA, gândeşte-te că i-a fost greu şi lui Rednic, care şi-a adus jucătorii pe care i-a vrut. Mihalcea nu cred că va putea face asta. Nu va fi uşor, dar merită să primească o echipă mai bună”, a declarat Basarab Panduru.
Ianis Zicu a preluat Farul Constanța într-un moment delicat, după ce Gică Hagi a decis să ia o pauză de la fotbal. Zicu revine la Farul, club pentru care a evoluat în trecut și ca jucător.
„Niciun antrenor n-a făcut absolut nimic la Farul (n.r. În afară de Gică Hagi). Acolo e complicat rău, dar şi Zicu merită. Ce a reuşit el cu Metaloglobus nu trece neobservat”, a spus Panduru.
{{text}}