Fotbal   •   Liga 2   •   FCU CRAIOVA

Cu depunctarea la orizont, Adrian Mititelu e convins că va da lovitura de 3 milioane de euro: „Datoriile sunt insignifiante”

Adrian Mititelu, patronul de la FCU Craiova
Adrian Mititelu, patronul de la FCU Craiova

Articol de Adrian Duţă   —  marți, 17 iunie 2025

Adrian Mititelu, acționarul de la FCU Craiova, a oferit un interviu pentru site-ul clubului și a declarat că echipa lui are datorii de aproximativ 1,5 milioane de euro # Clubul oltean va fi depunctat la startul viitorului sezon de Liga 2, pentru că nu a plătit la timp restanțe financiare către foști angajați ai clubului în valoare de 37.000 de lei.

FCU Craiova a depășit termenul limită de 5 zile dat de către Comisia de Disciplină din cadrul FRF pentru plata datoriilor către foști angajați. Decizia Comisiei a fost dată pe 28 mai. FCU va fi depunctată cu câte două puncte la 15 zile, pe durata a 90 de zile, odată cu prima etapă din Liga 2, potrivit articolului 85, intitulat „Refuzul sau omisiunea aplicării hotărârii”.

Dacă după 3 luni nu vor fi plătite datoriile, atunci FCU Craiova va fi exclusă din competițiile organizate de FRF. Adrian Mititelu a convins că nu va avea probleme și că va obține 3 milioane de euro din vânzările lui Juan Bauza și Vladislav Blănuță, jucători care au fost împrumutați sezonul trecut.

Adrian Mititelu: „Datoriile sunt insignifiante, având în vedere că vom obține cel puțin 3 milioane de euro”


„FCU 1948 are circa 1,5 - 1,7 milioane de euro datorii. Sunt insignifiante, având în vedere că cel puțin 3 milioane de euro vom obține vara asta din transferurile lui Bauza și Blănuță. Din 2017 și până acum avem 97 de milioane de RON aduse finanțare de către Gigi Adrian și Gabriela în FCU. Nu intră banii cheltuiți la bază. Autocarul este cumpărat separat.

97 de milioane de lei am investit pentru a recupera echipa, cu speranța că suporterii vor fi recunoscători. Oamenilor li s-a spălat creierul. Au plecat la închisoare pe pandemie, am prins războiul din Ucraina. Vă dați seama ce ghinion! Am plătit 5 milioane de euro dobânzi, pentru a ține echipa, în 3 ani. Pe când Rotaru are sponsorizări!

Am anumite informații că retrogradarea nu e întâmplătoare. Sunt informații că doi jucători străini nu și-a apărat corect șansele în acea campanie.

Au apărut opinii chiar în rândul jucătorilor că unii dintre jucători n-au jucat pentru noi, ci pentru alții, iar unii au vrut să bage echipa în Liga 2. Îmi e teamă să fac acuzații pe persoană, dacă nu sunt 100% convins”, a declarat Adrian Mititelu, pentru canalul de Facebook al clubului.


  • Florin Drăgan (antrenor secund), Maurizio Morra (antrenor secund), Gabriel Buta (fundaș central împrumutat de la Farul în sezonul 2023-2024), Gabriele Aldegani (antrenorul portarilor), Vlad Achim (aflat la final de contract pe 30 iunie) și Aurelian Chițu (contract 2022–2024) au câștigat litigiile deschise împotriva FCU Craiova la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor. Adrian Mititelu încă nu le-a plătit sumele datorate
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.