International   •   EURO 2012   •   ROMÂNIA

Euroscopul “tricolorilor”

Articol de Viorel Tudorache   —  luni, 09 iunie 2008

Ce rezultate am avut la debut, lunea şi în zilele de 9 iunie.

Statistica ne dă speranţe că putem porni cu dreptul. Luînd în calcul ultimele şaşe turnee finale la care a participat, România a început de cinci ori neînvinsă (1-1 cu Spania, la CE ‘84, 2-0 cu URSS, la CM ‘90, 3-1 cu Columbia, la CM ‘94, 1-0 cu Columbia, la CM ‘98 şi 1-1 cu Germania, la CE 2000) .



Lunea sîntem în vînă



Mai mult, România are un palmares favorabil şi pe data de 9 iunie, cînd jucăm primul meci de la Euro: am învins URSS cu 2-0, la CM ‘90, prin dubla lui Lăcătuş, iar din cele şaşe partide disputate lunea am realizat patru victorii, un egal şi o înfrîngere. E drept că res­pectiva corecţie ne-a fost ad­ministrată chiar de “cocoşi”, 0-1, la CE ‘96, competiţie de la care România avea să se întoarcă fără nici un punct.



Nu ne prieşte vineri, 13!



Meciul doi îl vom juca împotriva campioanei mondiale, Italia. Vineri, 13 iunie. De data asta, cifrele nu ne avantajează deloc. “Tricolorii” au a­vut mai mereu probleme de con­centrare în partidele secunde (1-2 cu RFG, la CE ‘84, 1-2 cu Camerun, la CM ‘90, 1-4 cu Elveţia, la CM ‘94, 0-1 cu Bulgaria, la CE’96 şi 0-1 cu Portugalia, la CE 2000). O singură excepţie: 2-1 cu Anglia, la CM ‘98, victorie obţinută în ultimul mi­nut de Dan Pe­tres­cu. Pe deasupra, la CE ‘96, Bulgaria ne-a bătut pe 13 iunie, iar singurul meci jucat de “tricolori” vineri la un turneu final l-au ter­mi­nat la egalitate, 1-1, cu mo­desta rep­rezen­tativă a Tunisiei, e drept cînd Hagi şi compania erau deja calificaţi în optimile CM ‘98.



Într-o marţi ne-am calificat în “sferturi” în 2000



Marţi, 17 iunie! Este data confruntării cu Olanda, care poate fi decisivă pentru calificarea în sferturi sau doar un meci al or­go­liilor rănite. “Horoscopul” pre­zen­ţelor “naţionalei” României la tur­neele finale ne arată că am pier­dut am­bele jocuri disputate pe 17 iunie (1-2 cu RFG, la CE ‘84, şi 0-1 cu Por­tugalia, la CE 2000) şi două din cele trei partide susţinute marţi (1-2 cu Spania, la CE ‘84 şi 0-1 cu Croa­ţia, în optimile de la CM ‘98).



Pe de altă parte, într-o sea­ră de marţi românii au celebrat pe străzi calificarea “tricolorior” în sferturile de finală la Euro 2000, după memorabila victorie, 3-2, cu An­glia, în ultimul meci al grupei. De altfel, “tricolorii” s-au mai calificat de două ori în ultima clipă, după 1-1 cu Argentina, la CM ‘90 şi 1-0 cu SUA, la CM ‘94.

4 din 6 meciuri nu am pierdut la ultimele şaşe turnee finale la care am participat.

Luni este o zi favorabilă: 4-1-1 este linia de clasament a “tricolorilor”.


Al doilea meci e cel mai periculos pentru România: o victorie, 5 înfrîngeri.

Palmaresul în zilele în care vom juca la Euro



Luni

7 meciuri / 4 victorii/ 1 remiză/ 2 înfrîngeri / golaveraj 9-7



Marţi

4 meciuri/ 1 victorie/ 0 remize/ 3 înfrîngeri/ golaveraj 4-6



Vineri

1 meci/0 victorii/ 1 remiză / 0 înfrîngeri/ golaveraj 1-1

În ce zile jucăm la Euro 2008



Luni, 9 iunie: România - Franta

Vineri, 13 iunie: Italia - România

Marţi, 17 iunie: Olanda - România

Ce-am mai făcut în zilele de 9, 13 Şi 17 iunie



9 iunie 1990 România - URSS 2-0 / CM 1990

13 iunie 1996 România - Bulgaria 0-1 / CE 1996

17 iunie 1984 România - RFG 1-2 / CE 1984

17 iunie 2000 România - Portugalia 0-1 / CE 2000


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.