Bayer Leverkusen negociază cu Liverpool un posibil transfer al fundașului central Jarrell Quansah, crescut în academia „cormoranilor”.
Conform Sky Sports, citat de sportal.bg, discuțiile sunt complet independente de transferul record al lui Florian Wirtz, care ar urma să devină jucător al echipei formației din Merseyside în câteva ore.
Quansah poate ajunge de la Liverpool la Leverkusen
Quansah a semnat un nou contract pe cinci ani cu Liverpool în octombrie. Potrivit presei britanice, cei de la Liverpool solicită aproximativ 40 de milioane de lire sterline pentru jucătorul englez în vârstă de 22 de ani, care a jucat în total 25 de meciuri pentru "cormorani" în toate competițiile sezonul trecut.
Quansah a ajuns la echipa mare a lui Liverpool în urmă cu doi ani. Are în total 58 de partide pentru „cormorani”, a marcat 3 goluri și a dat 3 pase decisive.
Acesta ar putea fi cel de-al treilea transfer între cele două cluburi doar în această vară, după ce Liverpool i-a achiziționat deja pe Jeremy Frimpong de la "aspirine", iar transferul lui Wirtz va fi finalizat până la sfârșitul săptămânii.
Liverpool a băgat aproape 200 de milioane de euro în conturile lui Leverkusen vara aceasta. Campioana Angliei a plătit 40 de milioane de euro pentru Frimpong, iar pentru Wirtz suma de transfer poate ajunge la 150 de milioane, cu tot cu bonusuri.
{{text}}