International   •   Campionate   •   CMC 2025

Palmeiras - Al Ahly 2-0 » Primele goluri în grupa A, într-un meci întrerupt 40 de minute din cauza furtunii

Flaco Lopez a înscris în Palmeiras - Al Ahly
Flaco Lopez a înscris în Palmeiras - Al Ahly

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 19 iunie 2025

Palmeiras a învins-o pe Al Ahly la Campionatul Mondial al Cluburilor, scor 2-0. Au fost primele goluri înscrise în grupa A.

Prima repriză a meciului găzduit de MetLife Stadium a lăsat de dorit. Zero șuturi pe poartă, cu o surprinzătoare dominare teritorială a egiptenilor: Al Ahly a avut posesie mai mare și a fost, per ansamblu, echipa mai bună în primele 45 de minute.

În repriza secundă a ieșit la rampă superioara calitate individuală a sud-americanilor. În minutul 49, o centrare periculoasă în careul alb-roșu l-a adus pe Wessam Abou Ali în situația de a trimite mingea în propria poartă. Atacantul palestinian a încercat să respingă cu capul, dar a trimis defectuos, pe spate.

Fix zece minute mai târziu, nou-intratul Flaco Lopez a recepționat mingea la jumătatea terenului, a rezistat atacului fundașului dreapta Hany și a șutat imediat după ce a intrat în careul advers. Mai jos, rezumatul video al meciului.


Primele goluri în grupa A au venit în Palmeiras - Al Ahly

Arbitrul n-a apucat să reia meciul, că a trebuit să-i trimită pe jucători la cabine. Motivul? Teama de o iminentă furtună, cu ceva descărcări electrice la orizont. Cerul nu arăta neapărat înfricoșător, dar spectatorii au fost îndemnați să se adăpostească.

La 40 de minute distanță, cu pericolul trecut, partida a fost reluată. Formația braziliană a mai avut câteva șanse bune de gol, toate irosite. Egiptenii n-au mai contat cu adevărat în atac, deși au cadrat două șuturi.

S-a terminat 2-0, iar Palmeiras ia o opțiune serioasă pentru calificarea în optimile competiției. Va mai juca cu Inter Miami, care de la ora 22:00 dă piept cu FC Porto.


FINAL » Palmeiras - Al Ahly 2-0

Palmeiras - Al Ahly a fost întrerupt 40 de minute

Meciul din această seară a fost întrerupt după golul de 2-0, cu o furtună apropiindu-se rapid de locul disputării meciului, MetLife Stadium din New Jersey. Cerul nu arăta neapărat înfricoșător, dar o serie de descărcări electrice i-a îndemnat pe organizatori și pe arbitri să suspende meciul, cu spectatorii îndemnați să se adăpostească:

Pentru siguranța dumneavoastră, vă solicităm tuturor să părăsiți tribunele și să vă adăpostiți în interiorul stadionului, din cauza condițiilor meteorologice severe din zonă.

Un nor amenințător se apropia de MetLife Stadium din New Jersey

Palmeiras - Al Ahly, echipe de start:

PALMEIRAS (3-4-3): Weverton - Giay, G. Gomez (cpt.), Murilo - F. Torres, Rios, A. Moreno, Piquerez - Estevao, Vitor Roque, Raphael Veiga

Rezerve: Lomba - Allan, Bruno Fuchs, Felipe Anderson, Flaco Lopez, Lucas Evangelista, Luighi, M. Rocha, E. Martinez, Mauricio, Mayke, Micael, Paulinho, Thalys, Vanderlan

Antrenor: Abel Ferreira

AL AHLY (4-2-3-1): El Shenawy - Hany, Yasser Ibrahim, Dari, Attiyat Allah - Ben Romdhane, Ateya - Zizo, Fathy, Trezeguet - Abou Ali

Rezerve: Makhlouf, Oufa Shobeir, Seha - Abdelfattah, Afsha, Ahmed Kouka, Bencharki, Dieng, El Aash, El Debes, El Shahat, Gradisar, Kamal, A.R. Mohamed, Reda

Antrenor: Jose Riveiro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.