International   •   Campionate   •   INTER

Jucătorul lui Cristi Chivu l-a amenințat pe un fan în Statele Unite: „Sunt nebun, ai grijă!”

Francesco Acerbi (dreapta) / Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 20 iunie 2025

Francesco Acerbi (37 de ani), fundașul celor de la Inter Milano, a fost din nou în centrul atenției după ce a intrat într-un conflict verbal cu un suporter în Statele Unite, acolo unde nerazzurri se află pentru a disputa meciurile de la Campionatul Mondial al Cluburilor.

  • La Campionatul Mondial al Cluburilor participă 32 de echipe, repartizate în opt grupe;

  • Primele două echipe din fiecare grupă se califică în „optimi”;

  • Finala are loc la New York, pe 13 iulie, ora 22:00.

Aflați la baza de antrenament din Seattle a elevilor lui Cristian Chivu (44 de ani), mai mulți suporteri au vrut să facă poze și să obțină autografe de la jucătorii Interului. Însă, printre aceștia s-a strecurat și un fan al celor de la PSG, care l-a provocat la o dispută verbală pe Francesco Acerbi.

Francesco Acerbi, iritat de un susținător al campioanei Europei


Un videoclip în care apare drept protagonist Francesco Acerbi a devenit viral. Jurnaliștii cotidianului AS au preluat și ei această fază, în care apărătorul central italian îl amenință cu bătaia pe un suporter al parizienilor. Respectivul fan i-a amintit lui Acerbi de duelul cu Bradley Barcola din finala Champions League, moment în care jucătorul s-a enervat.

„Sunt un om serios, nu-mi place să se facă mișto de mine. Dacă aud «Acerbi-Barcola», nu-mi place asta. Sunt nebun, am să te bat”, i-a transmis Acerbi suporterului respectiv, după ce a fost ajutat de traducătorul echipei să înțeleagă ce i s-a strigat, conform sursei citate.

Francesco Acerbi este omul controverselor

Fotbalistul din defensiva Interului a devenit un tip controversat în ultima vreme, mai ales după ce ar fi refuzat o convocare la naționala Italiei, motiv pentru care ar fi fost criticat vehement de către fostul selecționer, Luciano Spalletti (66 de ani).


Gruparea lui Cristi Chivu urmează să o confrunte pe Urawa Red Diamonds, din Japonia, în cadrul Campionatului Mondial al Cluburilor din Statele Unite ale Americii. Partida, care se va disputa pe Lumen Field din Seattle sâmbătă, 21 iunie, este programată să înceapă la ora 22:00 ora României și va putea fi urmărită în direct pe Pro TV și pe platforma Voyo.

3milioane de euro este cota lui Francesco Acerbi, potrivit Transfermarkt

  • Articol de Ciprian Necula

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.