Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL

Noua achiziție de la Petrolul Ploiești, „dublă” în testul contra echipei formate din jucători fără contract

Petrolul Ploiești a câștigat meciul amical contra echipei alcătuite din jucători fără contract / Foto: Facebook
Petrolul Ploiești a câștigat meciul amical contra echipei alcătuite din jucători fără contract / Foto: Facebook

Articol de Alexandru Stanciu   —  sâmbătă, 21 iunie 2025

Petrolul Ploiești a disputat în dimineața zilei de sâmbătă, 21 iunie, un meci amical contra selecționatei fotbaliștilor fără contract din mai multe campionate europene, denumită „Green Team Proeurofut”. Elevii lui Liviu Ciobotariu (54 de ani) s-au impus cu scorul de 4-1.

Cătălin Tolea, Sergiu Hanca și Andrei Chică-Roșă cu o „dublă” au marcat golurile „lupilor galbeni”.

Petrolul Ploiești a câștigat meciul amical contra jucătorilor fără contract

Petrolul Ploiești a câștigat meciul amical contra echipei formate din mai mulți jucători fără contract.


Liviu Ciobotariu a aliniat următorul „prim 11”: Krell - Ricardinho, Huja, Mateiu, Bogdan Marian, Radu, Tolea, Gheorghe, Boțogan, Doumtsios, Hanca.

Golurile au fost marcate de Cătălin Tolea, Sergiu Hanca și de noua achiziție Andrei Chică-Roșă, care a reușit o „dublă”.

Cu o săptămână în urmă, Petrolul a disputat un meci amical la Săftica, împotriva lui Dinamo. Trupa lui Liviu Ciobotariu a câștigat atunci tot la distanță de 3 goluri, scor 3-0.

Petrolul s-a impus fără probleme în fața unui Dinamo încropit, în primul amical al verii pentru echipele din Superliga. Kopic a trimis doar 3 oameni de bază în primul 11, pe Musi, Perica și Roșca.


În schimb, Petrolul a început cu o formație apropiată de cea care va fi pe teren și la meciurile de Superliga. Golurile au venit după pauză, semnate de Iustin Răducan, Bucur și Ilie.

Lotul prezent la reunirea Petrolului

  • Portari: Raul Bălbărău, Mihai Eșanu, Andrei Jercălău, Ștefan Rădulescu, Stefan Krell, Osman Calik

  • Fundași: Paul Papp, Marian Huja, Alexandru Stănică, Bogdan Marian, Cătălin Tolea, Denis Radu, Ricardinho, Kilian Ludewig, Juan Pătrașcu, Digberekou Ibrahim 

  • Mijlocași: Tidiane Keita, Alin Boțogan, Alexandru Mateiu, Mario Ioniță, Fabricio Baiano, Augustin Dumitrache, Sergiu Hanca, Valentin Gheorghe, Gheorghe Grozav, David Paraschiv, Rareș Manolache, David Bădi

  • Atacanți: David Ilie, Raul Bucur, Iustin Răducan, Sebastian Guiu, Konstantinos Doumtisios, Andreas Niță 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.