International   •   Campionate   •   MERCATO

Dan Șucu dă prima lovitură a verii » Transferă din Franța un internațional care a jucat în Premier League

Albert Gronbaek (Southampton), în duel cu Ibrahima Konate și Curtis Jones în meciul cu Liverpool de pe Anfield / Foto: Imago
Albert Gronbaek (Southampton), în duel cu Ibrahima Konate și Curtis Jones în meciul cu Liverpool de pe Anfield / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 21 iunie 2025

Albert Gronbaek (24 de ani) va juca la Genoa. Internaționalul danez e prima achiziție estivală a lui Dan Șucu la Grifonul rossoblu. Mijlocașul stânga face luni vizita medicală și vine sub formă de împrumut de la Rennes pentru un milion de euro. Echipa ligurică are însă o opțiune de cumpărare în 2026 în schimbul a 10 milioane.

Noul proprietar al grupării din Serie A va trece în a doua jumătate a anului ca acționar majoritar cu primul transfer important și al treilea jucător pentru care va plăti o sumă de transfer. Este vorba despre Albert Gronbaek, care în 2025 a jucat în Premier League la Southampton (retrogradată sub comanda lui Ivan Juric de pe ultimul loc!).

Grifonul a ajuns la un acord cu Rennes pentru împrumut cu drept de cumpărare (francezii doreau inclusă o clauză de obligație a achiziționării) pentru 10 milioane de euro, după cum scrie Il Secolo XIX.

Și agentul John Sivebaek îl recomandă pe Albert Gronbaek!


„Gronbaek va fi prima întărire pentru a spori calitatea pe flancuri în faza ofensivă. Danezul, născut în 2001, e așteptat în oraș luni pentru a susține examenele medicale. Albert vrea să-și relanseze cariera în Serie A după un sezon dificil la Rennes și Southampton.

Genoa are relații bune cu echipa franceză, cu care va juca un amical în Bretania pe 9 august, ultimul test înainte de debutul în Coppa Italia”, anunță cotidianul local citat.

Albert Gronbaek, în duel cu Kostas Tsimikas, într-un meci Liverpool - Southampton / Foto: Imago

Este un jucător foarte bun, tehnic. La Bodo Glimt a impresionat, dar nu știu de ce nu a repetat evoluțiile bune sezonul trecut. În Serie A se poate relansa. Mă bucur să văd atâția compatrioți în Italia, unde m-am descurcat foarte bine



- John Sivebaek, campion european cu Danemarca în 1992


Ajuns în Serie A pe urmele celebrilor Elkjaer și ale fraților Laudrup, Sivabaek este acum un agent: „Am fost mereu impresionat de ușurința de alergare, nu renunță niciodată. Îmi place foarte mult când joacă în centru, dar poate acoperi mai multe roluri și poate evolua și în extremă”.

6,25milioane de euro a cheluit Dan Șucu pentru primele două achiziții la Genoa, ambele în mercato invernal: islandezul Mikael Egill Ellertsson (Venezia), 3,5 milioane, și danezul Sebastian Otoa (Aalborg), 2,75 milioane

Albert Gronbaek îl va înlocui pe Miretti, revenit la Juventus

Patrick Vieira îl va folosi pe Gronbaek pentru a umple golul lăsat de Miretti, care revine la Juventus după un împrumut sec. „De picior drept, danezul va juca mai ales pe stânga pentru a-i folosi capacitatea de alergare și driblingul.

Părul blond, fizicul și postul său amintesc foarte mult de celălalt Albert, islandezul Gumdundsson. Speranța lui Genoa este că Gronbaek va fi la fel de bun”, mai notează Il Secolo XIX.

Albert Gronbaek (Southampton), în acțiune la un meci din Premier League / Foto: Imago

Gronbaek e produsul lui Aarhus (l-a înfruntat în Danemarca și pe Costel Gâlcă, fost antrenor la Vejle), dar s-a făcut remarcat la Bodo Glimt (30 de goluri în 88 de meciuri).

143de minute a prins Albert Gronbaek din patru meciuri la Southampton în Premier League. La Rennes, danezul a avut două goluri și un assist în 16 meciuri din Ligue în prima parte a sezonului trecut

În vara lui 2024, Albert a fost cea mai scumpă achiziție a lui Rennes (15 milioane de euro) și a început bine sezonul în Ligue 1, bifând și primele apariții în echipa națională, pentru care a marcat împotriva Serbiei.

Sosirea lui Jorge Sampaolo la Rennes l-a scos din prim plan, astfel că a fost împrumutat în ianuarie la Southampton-ul lui Ivan Juric, unde nu a reușit să se relanseze, „Sfinții” terminând pe ultimul loc în Premier League.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.