GSP special   •   Stiri extrasport   •   POLITICĂ

Cristi Borcea amenință Guvernul Bolojan: „Dacă fac asta, vând și mă mut în Dubai”

Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo, a lăudat mutarea din mercato făcută de actuala conducerea a clubului, care l-a cedat pe Dennis Politic la FCSB în schimbul lui Alexandru Musi și a un milion de euro
Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo, a lăudat mutarea din mercato făcută de actuala conducerea a clubului, care l-a cedat pe Dennis Politic la FCSB în schimbul lui Alexandru Musi și a un milion de euro

Articol de Maria Olteanu   —  duminică, 22 iunie 2025

Omul de afaceri Cristi Borcea (55 de ani), fostul acționar al celor de la Dinamo, a anunțat că ia serios în calcul să plece din România, din cauza taxelor foarte mari pe care este nevoit să le plătească în țară. Se teme că noile reforme care vor fi impuse de Guvernul Bolojan îi vor face misiunea și mai dificilă, așa că Emiratele Arabe Unite este una dintre destinațiile pe care le are pe listă.

  • Ilie Bolojan, 56 de ani, președinte interimar al PNL, este premierul desemnat de Nicușor Dan, acesta având misiunea de a forma următorul guvern;

  • Fostul primar al Oradei a fost numit în luna februarie 2025 președintele interimar al României, odată cu demisia lui Klaus Iohannis.

În cazul în care noul guvern va impune taxe și mai mari, Borcea nu vrea să mai rămână în țară. Spune că va face concedieri masive la firmele pe care le conduce, urmând a pleca, cel mai probabil, în Dubai.

Cristi Borcea se teme de mărirea taxelor


Cristi Borcea are avere estimată la peste 100 de milioane de euro.

„Să vedem ce fac guvernanții, dacă ne mai pun taxe, ce să fac? Din 1.500 (n.r. de angajați), o să las 500 pe avarie și eu o să mă mut în Dubai, ce să fac? Pentru că toată presiunea este pe antreprenor. Ca să vezi, eu, numai la Gaspeco, dau taxe și impozite dau între 35 și 40 de milioane de euro pe an. Numai la o societate.

Eu nu ridic nicio marfă până nu plătesc accizele și TVA-ul la rafinărie. Ce crezi? Pe acciza și pe TVA-ul pe care le plătesc la stat mi-au mai pus 0,5% la rulaj. Adică să te bage în faliment. Acum, dacă mai bagă și alte taxe... Sunt greșelile lor (n.r. ale guvernanților), dar nu poți să omori tot.

Dacă eu o închid sau o bag în insolvență... Păi 35 de milioane de euro, pe care îi lua din taxe și impozite, nu-i mai ia (n.r. statul). În ultimii 15 ani, n-am dat niciun euro mai puțin de 35 de milioane, taxe și impozite. Asta e, ne mutăm, ce să facem? Ne readaptăm. Normal că am luat în calcul, asta e”, a spus Cristi Borcea, potrivit iamsport.ro.


  • Fostul acționar al lui Dinamo are în prezent afaceri în comercializarea de GPL, dar și în domeniul imobiliar;

„(n.r. Care a fost cea mai mare cifră de afaceri pe care ați atins-o într-un an?) Undeva la 300 de milioane de euro. Profitul meu a fost foarte puțin, unu virgulă... Ce-am făcut eu cu buteliile, vorbim de 1990 și acum... media, la mine, din '90 și până acum a fost 10 milioane de dolari pe an (n.r. profit)”, a adăugat Borcea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.