Fabio Celestini (49 de ani), fostul antrenor al lui FC Basel, a semnat recent cu CSKA Moscova. În urma acestui angajament la echipa din Rusia, antrenorul care a adus titlul lui Basel în sezonul trecut riscă ani grei de pușcărie în două țări europene.
Fabio Celestini s-a eliberat de îndatoririle tehnice ale lui Basel, după ce a câștigat cu aceștia campionatul în Elveția. Acesta a semnat în Rusia, cu CSKA, un contract pe doi ani cu opțiune de prelungire pentru un an.
Ce riscă Fabio Celestini
Mutarea antrenorului elvețian la formația din capitala Rusiei a provocat multă rumoare în ultimele zile, atât la Basel, cât și în întreaga Elveție, după cum notează Blick. Decizia luată de fostul internațional ar putea avea implicații juridice majore pentru acesta.
Motivul pentru care Celestini riscă până la 5 ani de închisoare în Elveția și 6 în Spania este chiar agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, începută în februarie 2022, soldată cu sute de mii de victime până în prezent. Unul dintre actorii implicați direct în acest război este chiar banca de stat rusă VEB, care deține noul club al lui Celestini, CSKA Moscova. Trebuie menționat că Celestini locuiește în Spania.
Fabio Celestini, noul antrenor al lui CSKA Moscova. Foto: XConform sursei citate, VEB joacă un rol central în cadrul războiului, furnizarea a miliarde de dolari pentru susținerea invaziei Ucrainei. Banca rusească a furnizat de-a lungul ultimilor 3 ani de război miliarde de dolari sectoarelor-cheie ale războiului.
Institutul de Economie din Stockholm a publicat în luna aprilie a acestui an o anchetă în care susține că Rusia „își canalizează o mare parte din bugetul de război în afara bugetului local, inclusiv prin intermediul băncilor de dezvoltare de stat, cum este VEB.
Atât legislația americană, cât și cea europeană, îndeosebi cea elvețiană și spaniolă, au pus banca rusească pe lista negră, așadar SUA și UE interzic oricărei persoane să primească o remunerație de la un actor economic sancționat, cum este VEB.
Așadar, dacă antrenorul s-ar întoarce în Elveția, în Spania, acolo unde locuiește, sau în orice altă țară care aplică aceste sancțiuni, nu și-ar putea folosi salariul plătit de către CSKA.
De asemenea, Celestini nu își poate transfera legal banii primiți de la angajatorul său într-un cont din Elveția sau Spania. Dacă o va face, ar putea primi 5 ani de închisoare în Elveția și 6 în Spania.
Atâta timp cât rămâne în Rusia și nu transferă bani într-un cont elvețian sau spaniol, acesta nu va risca nimic.
VEB este un institut major de dezvoltare financiară al cărui președinte este numit direct de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și primește instrucțiuni directe de la acesta. VEB reprezintă o sursă importantă de venit pentru guvernul rus și gestionează fondurile de pensii de stat. VEB joacă un rol activ în diversificarea sectorului de apărare al Federației Ruse și are proiecte cu companii din industria de apărare, inclusiv Rostec, care sprijină acțiuni care subminează și amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei
- Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
{{text}}