Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ

U Cluj, transfer de la rivala CFR

Ioan Barstan a semnat cu Universitatea Cluj / Foto: Facebook

Articol de Tudor Belivacă   —  luni, 23 iunie 2025

Ioan Barstan (20 de ani), jucătorul celor de la CFR Cluj, a semnat cu rivala Universitatea Cluj.

Pentru Barstan este o revenire, întrucât a început fotbalul la academia „șepcilor roșii”. Fotbalistul a aparținut de CFR Cluj, dar nu a jucat pentru formația din Gruia nici măcar un meci.

Comunicatul oficial al celor de la Universitatea Cluj: „Bine ai venit!”

„Bine ai venit, Ioan Barstan! FC Universitatea Cluj și CFR Cluj au ajuns la un acord privind transferul lui Ioan Barstan (20 de ani), jucător de bandă stângă care a făcut primii pași în fotbal la U”, au transmis cei de la Universitatea Cluj pe rețelele de socializare.


Ioan Barstan a semnat cu Universitatea Cluj / Foto: Facebook

Fotbalistul transferat de Universitatea Cluj evoluează pe postul de extremă stânga și are 1,75 metri înălțime. Jucătorul de atac aparținea de CFR Cluj, dar în ultimii 2 ani a fost cedat împrumut la formația din Liga 2 Unirea Ungheni. Pe vremea când a fost împrumutat inițial, în 2023, fotbalistul a contribuit la promovarea în eșalonul secund.

Fotbalistul a jucat la seniori la FC Ardealul și la echipa a doua a celor de la CFR Cluj. Are 20 de meciuri pentru formația din Ungheni, timp în care a marcat 2 goluri și a oferit 4 assist-uri. A strâns 18 meciuri în Liga 2.

Mutările Universității Cluj din această vară » „Șepcile roșii” se pregătesc de cupele europene


  • Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău (confirmat)

  • Veniri: Jonathan Cisse (Oțelul), Mouhamadou Drammeh (Sochaux), Atanas Trică (Slatina), Jovo Lukic (Universitatea Craiova)

  • Reveniri: Franck Tchassem (FC Argeș), Mario Șfaiț (SCM Zalău), Rareș Scocîlcă (CSM Vaslui), Patrik Kis (ACS Tg. Mureș), Antonio Suciu (Minaur), Luca Oltean (Gloria), Luca Nagy (SCM Zalău), Alin Chinteș (Unirea Ungheni), Iustin Chirilă (FC Voluntari), Albert Holfman (Oțelul)

  • Plecări: Vadim Rață (FC Argeș), Robert Silaghi (Sepsi), Dorinel Oancea (FC Argeș), Bogdan Mitre (Retras), Lucas Masoero (liber de contract), Daniel Lasure (liber de contract), Artur Miranyan (liber de contract)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.