International   •   Campionate   •   CMC 2025

Situație ireală la Campionatul Mondial al Cluburilor » A pătruns în camera de hotel și s-a culcat în patul jucătorului

Fanii lui Fluminense la Mondialul Cluburilor, foto: Imago

Articol de Alexandru Stanciu   —  marţi, 24 iunie 2025

O situație ireală s-a petrecut în cantonamentul celor de la Fluminense, la Campionatul Mondial al Cluburilor 2025. Un bărbat fără adăpost a reușit să se strecoare în hotelul degelației din Columbia, Carolina de Sud, și a pătruns în camera unui jucător, a fundașului Ignacio (28 de ani).

Nimeni nu a fost rănit și nu a fost furat nimic, însă cazul este investigat de poliția americană.

Un bărbat fără adăpost a pătruns în camera de hotel a unui jucător de la Fluminense

Situația a fost descoperită de fundașul brazilian când a vrut să intre în camera sa de hotel. Deși avea la el cardul de acces în cameră, ușa era încuiată, astfel că acesta a alertat staff-ul clubului, iar ulterior a fost chemată securtatea hotelului „Marriot Columbia”.


Când au reușit să pătrundă în cameră, angajații hotelului l-au găsit pe bărbatul fără adăpost dormind în patul jucătorului, relatează ge.globo.com.

Nu au fost furate obiecte, iar bărbatul a fost imediat evacuat din incinta hotelului.

Fluminense va avea un duel de foc cu Mamelodi pentru calificarea în „optimile” Campionatului Mondial al Cluburilor

Fluminense este lider în Grupa F a Campionatului Mondial al Cluburilor, cu 4 puncte, la egalitate cu Borussia Dortmund, dar cu un golaveraj mai bun, +2 față de +1, cât au europenii.


În prima etapă, Fluminense a remizat cu Borussia Dortmund, scor 0-0, iar în a doua etapă brazilienii s-au impus în fața celor de la Ulsan HD, scor 4-2.

În ultima etapă, Fluminense va da piept cu Mamelodi, formație care se află pe locul 3, cu 3 puncte, și golaveraj neutru.

Meciul va avea loc miercuri, 25 iunie, de la 22:00, ora României. Fluminense are nevoie să nu piardă cu Mamelodi pentru a se califica în optimile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor.

Clasamentul Grupei F de la Campionatul Mondial al Cluburilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.