International   •   EURO 2012   •   SPANIA - RUSIA

Miza pe atac

Articol de Constantin Popescu   —  marţi, 10 iunie 2008

Ibericii cred că doar insistenţa ofensivă îi va ajuta să destabilizeze solida trupă a lui Hiddink.

Spania îşi asumă rolul de favorită. “Avem motive”, sus­ţine Luis Aragones. Şi explică: “Sîntem cu adevărat puternici. N-am mai pierdut din toamna lui 2006, 0-1 într-un meci amical cu România, iar în acest an am bătut Italia şi Franţa, primele două clasa­te la Mondialul din 2006”. Tocmai de aceea, tehnicianul de 69 de ani vrea ca echipa sa să pornească în trombă.



“Vom miza pe ofensivă”, anun­ţă el, convins că “numai dacă vom ataca permanent vom putea da peste cap o formaţie rusă foarte or­donată şi muncitoare, nemai­po­menit organizată de Guus Hiddink”. Pentru a reuşi, “la antrenamente am şi insistat pe asalturi în valuri, pe căutarea de spaţii în defensiva adversă. Mai puţin pe contraatac, aceasta va fi sigur strategia ruşi­lor”.



Chiar şi fără Raul, lăsat sur­prin­zător acasă, Aragones are pe ce se ba­za. Torres şi Villa sînt două ga­ranţii pentru gol. “Vîrful” lui Liv­er­pool a marcat sezonul trecut de 34 de ori, în toate competiţiile, iar go­lurile celui de-al doilea au menţinut Valencia în Primera. Lor li se a­dau­gă prima rezervă pentru atac, Gu­iza, jucătorul Mallorcăi fiind nimeni altul decît golgeterul la zi (27 de reuşite) în campionatul spaniol.

69 goluri au înscris în total Torres, Villa şi Guiza numai în campionat

Iniesta: “Nu-mi convine postul”

Andres Iniesta (foto) nu şi-a ascuns dezamăgirea după ce selecţionerul Luis Aragones i-a dat în primire partea dreaptă a liniei mediane. “Foarte rar am evoluat în această zonă. Eu prefer să joc fie în centru, fie în stînga, acolo dau cel mai bun randament”, a explicat jucătorul Barcelonei. A trebuit însă să se resemneze: “Nu-mi convine, dar la o să-mi schimb poziţia. Dacă aşa vrea selecţionerul...”.


“Să jucăm agresiv”

Deşi îi place jocul ofensiv, Guus Hiddink rămîne un tehnician pragmatic. Conştient că principala misiune este stoparea atacurilor spaniole, olandezul a pregătit o echipă bine “închisă”, cu 5 mijlocaşi care să asfixieze adversarii în centrul terenului. “Numai jucînd agresiv îi putem potoli pe spanioli. Să le arătăm colţii, să nu-i lăsăm să muşte”, a indicat Hiddink.



Pînă la finală

În cantonamentul ruşilor de la Leogang, de lîngă Salzburg, a sosit şi preşedintele federaţiei de la Moscova, Vitali Mutko. Aranjat la 4 ace - plătise 300 de euro la frizerie şi 2.000 de euro pe costum -, acesta a susţinut că “Spania nu este cu nimic mai bună decît noi. Putem să o batem”. Ca să fie convingător, el a dezvăluit că “am plătit hotelul în avans pînă pe 29 iunie. Ziua finalei”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.