GSP special   •   Special   •   ISTORII NEȘTIUTE

Nelson, primul jucător de culoare din Liga 1, a fost victima unui atac sălbatic lângă stadionul Dinamo: a fost lovit și scuipat de jucătorii de la Progresul! » „Strizu și Olăroiu, cei mai violenți! Poliția n-a intervenit”

istorii-nestiute (1)
istorii-nestiute (1)

Articol de Octavian Cojocaru   —  miercuri, 02 iulie 2025

Atacantul ghanez Samuel Nelson Mensah, primul jucător de culoare care a evoluat în Liga 1 din România, transferat de Dinamo spre finalul anului 1991, a fost victima unui atac violent din partea jucătorilor de la Progresul București.

Agresiunea fizică s-a petrecut chiar lângă stadionul Dinamo, iar poliția și suporterii „roș-albilor” aflați în zonă n-au intervenit. Nelson a fost scăpat din mâinile agresorilor de un șofer!

Apoi, a ajuns la spital, unde i s-a pus un diagnostic care dovedea cât de „contondent” a fost contactul cu rivalii aflați în superioritate numerică evidentă.

De ce au fost „câinii” oaspeți în „Groapă”


Incidentul a avut loc pe 6 iunie 1993, într-o duminică, la finalul unei partide Progresul - Dinamo, scor 1-1.

Meciul s-a jucat în „Groapă”, deși „bancarii” au fost gazde. Progresul a promovat în 1991 - 1992, dar fiindcă arena din Cotroceni nu fusese reabilitată, a jucat partidele de „acasă” din ediția 1992-1993 pe stadionul din Ștefan cel Mare.

Înaintea acelui meci contând pentru etapa a 30-a, Dinamo ocupa locul 2, cu 47 de puncte, cu unul în spatele rivalei Steaua. Lupta la titlu era acerbă, mai rămâneau doar patru etape, astfel că nervii au explodat, mai ales după ce au pierdut un punct important contra unei echipe din subsolul clasamentului (n.r. - atunci încă se folosea sistemul cu 2 puncte la victorie și 1 punct la egal).

+13 Foto
Dinamo1992 » Nelson Mensah se afla într-o companie selectă, alături de Dorinel Munteanu, Tibor Selymes, Gheorghe Mihali, Sulejman Demollari, Costel Pană și alți jucători cu nume

Leo Strizu era să-l lovească cu mașina!

Totul s-a întâmplat în fața stadionului Dinamo. Strizu era să-l lovească cu mașina pe ghanez, iar lucrurile au luat rapid o întorsătură dură.

Incidentul a fost relatat pe larg în „Gazeta Sporturilor” din 8 iunie 1993:

Nelson, bătut de jucătorii Progresului!

- Cei mai violenți - Strizu și Olăroiu




Duminică seară, Spitalul de Urgență a înregistrat un pacient pe nume Samuel Nelson Mensah. Iubitorii fotbalului se vor gândi, probabil, că după meciul Progresul – Dinamo, fotbalistul ghanez ar fi putut suferi vreo accidentare sau ceva asemănător. Nici vorbă de așa ceva, diagnosticul fiind acela de „contuzie forte hemitorace drept, cu hematom latero-toracic”. Iar autorii (căci au fost mai mulți) agresiunii în urma căruia a rezultat acest diagnostic nu sunt alții decât componenții echipei de fotbal a clubului Progresul!

Iată și relatarea lui Nelson, externat luni dimineața, după investigațiile de rigoare. „Duminică, la vreo 45 de minute după încheierea partidei cu Progresul, mă îndreptam, alături de un prieten și însoțitoarea sa, spre ieșirea din club. La un moment dat, m-a lovit peste geantă o mașină, venită din spate, din ea și dintr-o altă mașină apărând câțiva jucători ai Progresului (pe care îi știu doar din vedere) care m-au înjurat, m-au făcut «țigan» și m-au scuipat. Au mai apărut, imediat, și alți colegi de-ai lor, sosiți cu alte două mașini la locul incidentului, care m-au înconjurat și au început să mă lovească. I-am recunoscut, printre ei, pe T. Cristea și Atomulesei, aceștia intervenind, însă, în apărarea mea. M-am îndreptat, după incident, spre hotel și apoi la spital”.

Prezent, dar spre finalul conflictului, a fost și Jercălău, care l-a și condus, ulterior, pe Nelson la hotel și la spital. El ne-a declarat că un șofer al clubului Dinamo (căruia, din păcate, n-am reușit să-i aflăm numele) l-a scos pe Nelson din mâinile agresorilor, în timp ce poliția privea impasibilă!

Din informațiile culese de noi, primele două mașini care au ajuns lângă Nelson se pare că aparțin jucătorilor Strizu și Dună. Cert este, după spusele părții dinamoviste, că vreo 8-9 jucători progresiști au fost prezenți acolo, mulți dintre ei lovindu-l pe ghanez.

Contactat telefonic, dl. Paraschivescu, vicepreședintele clubului Progresul, a declarat că nu cunoaște prea multe amănunte despre incident, auzind doar că, după meci, Nelson ar fi sărit la Strizu (acesta, aflat în mașină, l-ar fi claxonat) și de aici a ieșit toată tevatura. Dânsul se mira însă cum de poliția și suporterii, pe care i-a văzut la plecarea sa (și care, a aflat domnia sa, i-au dat dreptate lui Strizu), împreună cu arbitrii, l-au lăsat pe Nelson, unul de-al lor, să fie bătut de jucătorii Progresului”.

Rugându-ne să nu-i divulgăm numele, însoțitorul lui Nelson, care a asistat la întreaga scenă, ne-a spus următoarele: „Așteptam, în afara Parcului Sportiv Dinamo, să traversăm strada”. O Dacie albă, la volanul căreia se afla Strizu (în spate se găsea Olăroiu), l-a șters pe picior pe Nelson. Acesta, întrebând dacă sunt nervoși, sau ce au cu el (nu-mi mai amintesc exact), a fost înjurat de Strizu și scuipat de Olăroiu. Nelson a lovit cu palma parbrizul Daciei, care, la vreun metru, a oprit, Strizu și Olăroiu sărind asupra lui Nelson. Dună, aflat în spate, a sărit să-i despartă, dar alți jucători ai Progresului, inclusiv câțiva suporteri ai acestui club, l-au lovit pe Nelson. Poliția n-a intervenit, un șofer al clubului Dinamo, de pe o mașină de aprovizionare, scoțându-l pe Nelson din mâinile lor”.

Fără a fi partizanii vreunei tabere, am încercat să vă relatăm nedoritul incident, așa cum l-au văzut câțiva din martorii oculari. În eventualitatea că vom intra în posesia altor amănunte. Vă vom ține la curent.

Gazeta Sporturilor, 8 iunie 1993

+13 Foto
Dinamo1992 » Nelson Mensah se afla într-o companie selectă, alături de Dorinel Munteanu, Tibor Selymes, Gheorghe Mihali, Sulejman Demollari, Costel Pană și alți jucători cu nume

„Cel mai tare l-a supărat pe Nelson faptul că l-au făcut «țigan»!”

Incidentul a captat atenția presei în iunie 1993. O notă din „Tribuna Sporturilor” a scos la iveală și un alt aspect: jucătorii de la Progresul l-au și bătut, dar l-au și „gratulat” cu diverse cuvinte cu tentă rasistă.

„După meciul Progresul - Dinamo, Nelson, ghanezul dinamovist, a fost bătut de câţiva fotbalişti de la <bancari>. Cel mai tare l-a supărat pe Nelson faptul că l-au făcut <țigan>!

Tribuna Sporturilor, 14 iunie 1993

Șefii Progresului au negat nota rasistă

Conducerea celor de la Progresul (ulterior, FC Național) n-a negat incidentul. Dar a clamat că n-a fost nicio tentă rasistă în ieșirea violentă a jucătorilor grupării „bancare”

După „scandalul Nelson Mensah“,

Conducerea Clubului Progresul afirmă că a fost un conflict între niște tineri cu stări psihologice diferite

NU A FOST VIZAT JUCĂTORUL „NEGRU"




În urma incidentului petrecut duminică, la încheierea partidei Progresul - Dinamo, între Nelson Mensah (Dinamo) și cîțiva jucători ai echipei Progresul, Clubul Sportiv Progresul ne-a remis la redacție următorul mesaj, semnat de vicepreședintele secției fotbal, C. Paraschivescu:



„Analizînd faptele întîmplate, am ajuns la următoarele concluzii:

1. Incidentele nu s-au întîmplat împotriva jucătorului «negru», cum se insinuează.

2. Incidentele nu s-au întâmplat împotriva unui jucător al Clubului Dinamo.


3. Incidentele, de altfel regretabile, s-au petrecut între niște tineri cu stări psihologice diferite, fiecare susținînd că are dreptate în felul său. Acestea vor fi analizate de cei în drept și luate hotărîrile ce se impun, conducerea Clubului Sportiv progresul nefiind de acord cu asemenea acte de violență”.

Evenimentul zilei, 10 iunie 1993

A plecat la finalul acelui sezon

Chiar dacă a mai jucat după incident până la finalul sezonului, iar în ultima etapă din 1992-1993, într-un Dinamo - Sportul 4-2, a dat și un gol, Nelson a părăsit gruparea alb-roșie în vara acelui an. El a invocat faptul că era speriat că s-ar putea să fie victima unei noi agresiuni și că nu suportă rasismul.

5goluri a marcat Nelson Mensah pentru Dinamo

+13 Foto
Dinamo1992 » Nelson Mensah se afla într-o companie selectă, alături de Dorinel Munteanu, Tibor Selymes, Gheorghe Mihali, Sulejman Demollari, Costel Pană și alți jucători cu nume

La debut, a dat gol la prima atingere de balon!

Ghanezul Nelson Mensah, născut pe 7 ianuarie 1973, la Accra, a fost una dintre mutările neașteptate făcute de excentricul Vasile Ianul. Nelson a făcut senzație încă de la debut.

21de partide în campionat a strâns Nelson Mensah în tricoul „alb-roșiilor”, dar a fost titular doar de 9 ori. A mai evoluat și în 4 jocuri în Cupa Campionilor Europeni

Pe 8 martie 1992, în timpul partidei Petrolul Ploiești - Dinamo, 0-4, Nelson a intrat în minutul 85 și a marcat în minutul 86! Cel mai important gol dintre cele cinci marcate a fost într-un Dinamo - Rapid, scor 2-1, din etapa a 7-a din sezonul 1992-1993.

După experiența de un an și jumătate la Dinamo, Nelson Mensah a plecat la Hapoel Tel Aviv, unde a marcat 1 gol în 13 partide. Iar apoi a „dispărut”.

2meciuri a avut Nelson Mensah în naționala „mare” a Ghanei și alte 2 la echipa Under 20

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.