EURO 2012

Îl ceartă!

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Johan Cruyff critică tactica prietenului Van Basten!

Ieri, în editorialul său săptă­mî­nal din cotidianul De Telegraaf, Jo­han Cruyff l-a înţepat pe Marco van Basten. “Olanda are echipă foarte bună, dar tactica selecţio­nerului nu-mi place, eu n-aş fi ales stilul în care joacă «naţionala» noastră”, a comentat legenda fotbalului din Ţara Lalelelor, care a spus şi de ce e nemulţumită: “Cele două aripi şi fundaşii laterali nu participă suficient la construcţie, iar cînd avem mingea nu ne desfăşurăm mai larg pe teren”.

Cruyff, care îi dădea mereu sfaturi tactice prietenului Van Basten înainte ca aceştia să se certe, în aprilie trecut, asupra restructurării clubului Ajax, n-a mai vorbit de atunci cu San Marco. Şi nu-l ajută nici la Euro! Totuşi, Sint Johan a limpezit relaţia sa cu Van Basten: “Să afirmăm că prietenia noastră a avut de suferit după acele discuţii în contradictoriu e un nonsens”.

Pierderea
Cruyff crede că accidentările lui Babel şi Robben, dar şi lipsa de pregătire a lui Van Persie, îi provoacă o mare problemă selecţionerului. “Pentru Van Basten, e şi mai greu acum. De ce? Pentru că Robben, Babel şi Van Persie joacă în profunzime, creează spaţii şi reuşesc să scape cu uşurinţă de adversari în duelurile unu contra unu”, a declarat marele Johan, convins că “fără ei vom fi privaţi de multe atuuri”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.