Daniel Niculae (42 de ani), președintele celor de la Hermannstadt, a oferit mai multe reacții miercuri după-amiază, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, după stabilirea țintarului pentru noul sezon competițional.
Acesta a fost întrebat și despre o posibilă venire a lui Cristi Săpunaru la Sibiu, în contextul în care acesta și-a încheiat contractul cu Rapid și există varianta să se alăture staff-ului celor de la Hermannstadt sau chiar să mai continue ca jucător, deși a anunțat că se retrage.
Niculae nu a oferit multe detalii, spunând despre Săpunaru că este în vacanță acum și făcând chiar o aluzie că acesta „se bronzează”, similar cu ceea ce spusese în urmă cu câteva zile antrenorul Rapidului, Constantin Gâlcă, care a afirmat că îi stă bine în vișiniu, mai ales că este și bronzat, replică aspru criticată de fani, care l-au acuzat de rasism.
„Cristi e la final de carieră. Am vorbit cu el, am schimbat câteva mesaje, știu că este în vacanță, dar nu știu dacă va mai dori să... Se bronzează, presupun, își încarcă și el bateriile, pentru că a fost un sezon dificil și pentru el.
Noi suntem cam acoperiți pe toate funcțiile pe care le avem, dar Cristi cred că ar avea rol la orice echipă din România. Posturile de jucători nu sunt acoperite, am spus că ne mai dorim să mai aducem câțiva jucători buni. Poate și fundași, de ce nu”, a spus Daniel Niculae, miercuri după-amiază.
Daniel Niculae, optimist după stabilirea țintarului pentru noul sezon
Miercuri, FC Hermannstadt a aflat că va debuta în noua stagiune contra celor de la FCSB, în deplasare, în weekendul 12-13 iulie.
„Mai devreme sau mai târziu trebuia să joci și contra FCSB-ului și contra CFR-ului, contra tuturor echipelor. Poate e mai bine așa, să jucăm în prima etapă, chiar dacă este campioana și probabil principala candidată la câștigarea noului sezon a Ligii I. Dar noi credem în șansa noastră și, fiind la început de drum, dorim cel puțin să repetăm sezonul bun spre foarte bun, pe care l-am făcut anul trecut.
Noi avem speranțe mari. Ne dorim să creștem din toate punctele de vedere, să avem un joc mai bun, chiar dacă suntem una dintre echipele care suntem preocupate de a juca un fotbal spectaculos, de a crea ocazii și de a înscrie mult mai multe goluri decât adversarul și nu de a distruge. Ne dorim să avem continuitate. Cred eu că, momentan, suntem pe drumul cel bun.
Am semnat și am prelungit cu foarte mulți dintre jucătorii pe care i-am avut și în anii precedenți. Asta dă continuitate grupului, dă continuitate echipei, dă continuitate și băncii tehnice. Știți foarte bine că țin la prelungirea și cu Marius Măldărășanu și implicit cu tot staff-ul său și sperăm să creștem”, a mai spus președintele sibienilor.
Suntem pe drumul cel bun. Ne mai dorim să întărim echipa, să mai aducem jucători. Sperăm să o facem cu cât mai repede. E clar că o să fie un sezon, sperăm noi, mult mai echilibrat decât sezonul trecut. Cred că și echipele care s-au luptat pentru câștigarea campionatului împotriva FCSB-lui se vor întări și își doresc să fie mult mai aproape de a câștiga titlul. Dar vom vedea odată cu trecerea și cu parcurgerea etapelor
- Daniel Niculae
„Nici n-am început și deja nu îi poate opri nimeni? (n.r. pe cei de la FCSB) E clar că o să fie un sezon mult mai echilibrat decât sezonul trecut. Cred că echipele care s-au luptat pentru câștigarea campionatului se vor întări. Vom vedea ce va fi", a adăugat Niculae.
Ianis Stoica, pe picior de plecare de la Hermannstadt
Daniel Niculae a vorbit și despre o posibilă plecare a lui Ianis Stoica, jucător pe numele căruia au venit oferte în această vară și care are șanse să se despartă de sibieni.
„Ianis Stoica e în vacanță. A avut un sezon destul de lung și dificil. Atât el, cât și colegii săi de la naționala U21 și-ar fi dorit un parcurs mult mai bun, dar noi am fost foarte mulțumiți de ceea ce a realizat Ianis la noi. Trebuie să-și încarce bateriile. Interes există legat de un transfer”, a mai spus Niculae.
Ianis Stoica, fotbalistul lui Hermannstadt. FOTO: Imago Images
{{text}}