Deşi puteam mai mult, ne-a fost frică de mai puţin.
Meciul a început înainte de meci. Dacă Marseilleza înfioară, “Deşteaptă-te, române!”, intonat din aproape zece mii de piepturi, surprinde. Niciodată imnul naţional, cîntat În afara ţării, n-a produs atÎta emoţie şi însufleţire
Prudenţă
Meciul a început cu România prudentă, aşezată destul de temeinic în propriul teren. Invitată în start să atace, Franţa a resimţit lipsa lui Henry, mingile ofensive ducîndu-se, şi găsindu-l arareori, pe Anelka. Am echilibrat rapid, Mutu, în minutul 10, strecurîndu-se în tranşeele adverse.
Tamaş a stat departe de Anelka şi francezul a apucat să lovească mingea, dar pe lîngă poartă. În replică, Daniel Niculae (14) a tras din voleu, după pasa lui Mutu. Lobonţ a intervenit sigur în faţa lui Malouda (17), Niculae a sărit mai bine ca Gallas (22) şi deja aveam primele semne că nu întîlnim o Franţă poleită, ci o echipă care se teme de noi măcar cît ne temem şi noi de ea.
Dar noi cît ne temem? Destul ca să strîngrem jocul, cu 3 mijlocaşi defensivi lîngă care a coborît şi Bănel, al cărui prim deziderat era să fie pe post de safety-car pentru Contra în duelurile cu Abidal şi Malouda.
Allez, les jaunes!
Am început să luăm şi “galbene”, Niculae pentru volei pe terenul de fotbal, Contra pentru că a întîrziat un aut şi Goian pentru fault clar. Pe final de repriză am simţit moliciunea “cocoşilor” şi am atacat. Am scos trei cornere, iar tribuna română, cu umor, şi-a parodiat rivalii cu “Allez, les jaunes!”.
Mutu a irosit o lovitură liberă imediat după pauză, nu înainte ca Malouda să ne sperie puţin. Franţa continua să fie banală, nestrălucitoare, se aştepta doar declicul prin care ai noştri, împinşi din spate de mareea galbenă a tribunei, să priceapă asta. Nu după mult timp (58), fundaşii noştri centrali au stat depărtaţi şi Franţa, din suficienţa ei, era să ne dea gol prin Benzema
Arhaicul, dar mobilizatorul “Luptăm Şi cîştigăm” împingea România dincolo de o frontieră invizibilă, cea a curajului. De pe banca tehnică a venit Codrea, cu C de la curaj. Dar minutele treceau, iar galbenii şi albaştrii continuau să se aştepte unii pe alţii. Cînd Gomis pătrundea şi el pe teren, megaecranele de pe stadion ratau momentul, pentru că-l arătau pe Platini în tandreţuri cu Traian Băsescu.
Dulce şi amar
Cu un sfert de oră înaintea finalului, Piţurcă, ademenit de ispita egalului, a renunţat la Mutu. Tribuna galbenă a erupt, scandînd numele “decarului”. Francezii au simţit şi au trimis în atac sîngele magrebian proaspăt al lui Nasri. Dar tatonarea intrase deja în oasele tuturor. Cu Ribery, care n-a avut nimic de spus în faţa lui Raţ impecabil, Franţa căuta ceva, dar nu prea ştia ce.
Minutele lungi ale finalului au trecut greu şi nervos. La orizont se vedeau Alpii şi o grupă în care România încă trăieşte, deşi n-a avut nici o ocazie notabilă în această remiză cumva dulce, cumva amară.
Au cîntat imnul ca niciodată
Imnul României a fost cîntat de toţi cei 11 jucători trimişi de Piţurcă pe teren (foto). “Tricolorii” au fost extrem de concentraţi şi, ţinîndu-se de după umeri, au intonat cu patos, ca niciodată pînă acum, toate versurile imnului “Deşteaptă-te, române!”. Cristi Chivu a fost cel care a dat tonul, iar imaginile TV au arătat un căpitan al României care a interpretat cîntecul cu foarte multă ardoare, alături de Lobonţ şi ceilalţi. De altfel, elevii lui Piţi au repetat imnul cu o zi înaintea partidei, chiar în cantonamentul de la Santispark.
“Rezultat echitabil. România a jucat defensiv fiindcă i-a fost frică. Nu ne dezavantajează rezultatul, mai avem două meciuri în care putem recupera punctele pierdute. Şi în 2006 am început cu două remize şi am ajuns în finală”
Raymond Domenech selecţioner Franţa
“Pentru mine, acest egal are valoarea unei victorii. Mi-a plăcut că nu am jucat la întîmplare. Totuşi, pentru calificare, ne trebuie mai mult curaj!”
Emeric Ienei ex-selecţioner România
110 kilometri a alergat ieri în total întreaga echipă a României, cu 6 km mai mult decît cea a Franţei
{{text}}