Fotbal   •   Liga 1   •   AMICAL

4 goluri în CFR Cluj - Grazer AK, al doilea amical al vicecampioanei în Austria

CFR Cluj a încheiat la egalitate al doilea amical al verii

Articol de Darius Stănescu   —  joi, 26 iunie 2025

CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 2-2, al doilea amical al stagiului din Austria, în compania celor de la Grazer AK, echipă din primul eșalon austriac.

  • CFR Cluj va mai disputa încă două meciuri amicale în acest cantonament: contra lui Ceske Budejovice (28 iunie) și Debrecen VSC (30 iunie);

  • Mai sunt 9 zile până la Supercupa României, împotriva celor de la FCSB, meciul care va deschide noul sezon competițional;

  • CFR Cluj va începe acasă următorul sezon din Superliga, cu Unirea Slobozia, pe 12 iulie.

Clujenii au deschis rapid scorul prin Andreas Sfait, în minutul 13, Grazer restabilind egalitatea prin Zeteny Jano, în minutul 22. Cele două echipe au încheiat la egalitate prima repriză.

CFR Cluj și Grazer AK au încheiat la egalitate, scor 2-2, în amicalul din Austria


În repriza a doua Grazer a trecut la conducere, 2-1, prin golul lui Murat Satin. Ciprian Deac a restabilit egalitatea, transformând o lovitură de la 11 metri în minutul 52, conform contului oficial de Facebook al vicecampioanei.

Dan Petrescu a început partida împotriva lui Grazer cu Hindrich – Țîrlea, Bolgado, Dumbrăvanu, Camora – Djokovic, Deac, Păun – Postolachi, Kamara, Samake.

Pe banca de rezerve au fost Gal, Pînzaru, Kun, Sinyan, Kresic, Emerllahu, Muhar, Gligor, Fică, Ciubăncan, Deac, Gjorgjievski, Rus, Islami, Rusu, Abeid.

Grazer a încheiat play-out-ul pe locul 4 din 6, cu 20 puncte, în ultimul sezon din Bundesliga austriacă.


Lotul lui Grazer este cotat în prezent la 8.2 milioane de euro, conform Transfermarkt.

În primul amical al stagiului din stațiunea Windischgarsten, CFR a învins-o pe Slovan Bratislava, scor 4-2.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.