GSP special   •   Special   •   RECORD MONDIAL

Un român a intrat azi în Guinness Book » A doborât un record incredibil pe live stream: „Așa voi sărbători, altfel ar fi o mare greșeală”

Andrei Roşu, la finalul celor 30.000 de genuflexiuni FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Andrei Roşu, la finalul celor 30.000 de genuflexiuni FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

Articol de Valentin David (video), Carmen Dumitru   —  sâmbătă, 28 iunie 2025

Andrei Roșu, sportiv de anduranță român, antreprenor, speaker motivațional și activist social, a devenit primul om din lume care a făcut 30.000 de genuflexiuni în 24 de ore.

UPDATE. Un nou record românesc în Guinness Book

Andrei Roșu a intrat din nou astăzi în Cartea Recordurilor, reușind să facă 30.000 de genuflexiuni în mai puțin de 24 de ore — mai exact, în 23 de ore, 31 de minute și 14 secunde.

A început ieri la ora 10 dimineața și nu s-a oprit până astăzi, la ora 9:32.


Momentul în care Andrei Roșu a reușit și genuflexiunea cu numărul 30.000

„Mă simt foarte bine, excelent. Chiar dacă au mai fost dureri, ele s-au rezolvat. Sportul de anduranță te ajută să îți golești mintea; după un efort susținut, creierul nu mai are tendința de a pendula între trecut și viitor și ești acolo, în momentul prezent. Este o stare plăcută, acea stare numită <<flux>>”, au fost primele cuvinte ale lui Andrei după performanța sa.

Andrei Roșu: „O să sărbătoresc cu o plimbare”

El a povestit și cum a trăit momentul: „Când am ajuns la 27.000, vechiul record mondial, am trăit un moment tare emoționant. Mi-a venit să plâng și am ieșit un pic pe balcon. A fost o descărcare emoțională. După atâtea antrenamente, m-am bucurat că am reușit ce mi-am propus și că toate lucrurile au decurs bine.”


Despre cum va sărbători această reușită, Andrei a spus: „O să fac o plimbare. Eu alerg în fiecare zi, dar azi o să fac doar o plimbare. Cea mai mare greșeală, după un efort intens, este să te așezi pe canapea și să stai acolo. A doua zi, nu cred că mai ai vreo șansă să te ridici. Așa că o să fac o plimbare, o să merg cu bicicleta, o să merg la înot, pentru a mă recupera”.

„Mi-aș dori ca fiecare român să-și doboare propriul record. Dacă a făcut una, azi să facă două, mâine - trei. O să aibă o surpriză plăcută. O să vadă că, după un an, va putea face câteva sute fără nicio problemă”

Andrei Roșu, sportiv de anduranță

Andrei Roșu. Record mondial și caritate

Recordul reușit de Andrei Roșu a avut și o componentă caritabilă. Cei care au vrut să-l susțină au putut trimite un SMS cu textul „TIMP” la 8864. Toți banii strânși vor merge către HOSPICE Casa Speranței.

„Din 2010, de când susține activitatea HOSPICE, Andrei și-a depășit temerile și limitele. Îmi amintesc cum, după ce a reușit să termine cele 7 maratoane și cele 7 ultramaratoane pe 7 continente, a declarat că a încercat să se concentreze pe efort, pe ce e de făcut, să își proiecteze victoria — și nu pe temeri. În privința fundației, a aplicat aceeași strategie: s-a axat pe ce poate face pentru cei care au auzit descurajantul «nu se mai poate face nimic». Îi mulțumim pentru toată susținerea. În semn de apreciere a eforturilor — am putea spune supraomenești — și în semn de prețuire pentru susținerea de lungă durată, am decis ca Andrei să primească un titlu pe care îl merită din plin: cel de „ambasador HOSPICE”. Mulțumim, Andrei! Suntem convinși că, în noua calitate, împreună vom asigura un <<record de clipe prețuite>>”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței.

Andrei Roșu a intrat prima oară în Cartea Recordurilor în 2010

În 2010, Andrei Roșu a devenit primul om din lume care a parcurs 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente, intrând în Cartea Recordurilor pentru prima oară.

Apoi, în 2015, a traversat înot Canalul Mânecii în cadrul ultratriatlonului „Arch 2 Arc” (alergare, înot, bicicletă), devenind primul român ce a realizat această performanță.

A participat la multe alte competiții extreme, precum ultratriatlonuri, ultramaratoane de 24–48 h, alergări de sute de kilometri, curse în zone polare.

+46 Foto
Andrei Roșu Foto: Arhivă personală

Record cu scop caritabil

Acum se află în fața unei noi provocări. Vrea să devină primul om din lume care să facă într-o zi 30.000 de genuflexiuni. Acest eveniment are în spate și un context caritabil.

Iar Andrei poate fi susținut în acest demers printr-un SMS cu textul TIMP la 8864: „Toate aceste SMS-uri vor reprezenta și o încurajare pentru a îmi duce misiunea la capăt. Și am nevoie acută de aceaste încurajări, pentru că va fi o provocare mai dificilă decât tot ce am făcut până in prezent”.

Evenimentul a luat start azi, la ora 10:00, iar Andrei speră să îl încheie victorios mâine, la aceeși oră.

Interviu exclusiv cu Andrei Roșu: „Am vrut să fac ceva diferit”

- Andrei, cum ţi-a venit această idee?

- După 15 ani de sport de anduranță, în care am participat la tot felul de curse extreme, a venit natural momentul să fac ceva diferit. Pe planeta asta sunt multe recorduri și cred că astfel de provocări pot fi folosite pentru a promova cauze în care cred. Asta fac și eu. Susțin pacienții Hospice – Casa Speranței. Apropo, oricine dorește să susțină cauza poate trimite un SMS.

- Ai mai încercat să dobori acest record?

- Nu, e prima oară. Am vrut să mă pregătesc foarte bine înainte. Sunt mulțumit de cum au decurs antrenamentele până acum. Cea mai mare performanță atinsă a fost de 15.000 de genuflexiuni într-o zi – deci cam jumătate din obiectiv. Am avut și antrenamente de noapte, am avut sesiuni de câte trei zile consecutive cu câte opt ore de genuflexiuni pe zi. În total, anul acesta am făcut aproximativ 360.000 de genuflexiuni. Cred că am făcut pentru o viață întreagă. E ironic, pentru că la orele de sport genuflexiunile erau exercițiul pe care îl uram cel mai mult. Acum am ajuns să le îmbrățișez. Există ideea că, după o anumită vârstă – eu mă apropii de 50 – e greu să mai faci sport. Dar e exact invers: pe măsură ce îmbătrânești, ai tot mai multă nevoie de mișcare, de alimentație echilibrată, de obiceiuri sănătoase. Asta te ajută să compensezi procesele naturale ale corpului.

- Cum îţi antrenezi rezistența? E și o componentă mentală?

- Da, clar. Am mai participat la curse de 24, 48 de ore – alergări, ultramaratoane, ultratriatloane, vâslit, înot. Sunt obișnuit cu duratele astea. Ce am învățat e să abordezi totul pas cu pas, minut cu minut, oră cu oră. Să nu te gândești: “Vai, mai am 23 de ore.” Ci doar să te bucuri de experiență. Gândul că fac asta pentru o cauză socială e foarte important. Sunt oameni care și-ar dori să fie în locul meu, dar nu pot. Pacienți în suferință, care îndură dureri mult mai mari decât un disconfort muscular. Gândul la ei îți schimbă perspectiva.

Andrei Roșu: „Recordul actual este de 27.000 de genuflexiuni în 24 de ore”

- Care este recordul actual?

- Recordul este de 27.000 de genuflexiuni în 24 de ore. Tot ce depășește această cifră – să zicem 28.000 – este eligibil pentru Guinness Book. Dar eu mi-am propus ceva și mai ambițios: să fiu primul om care ajunge la 30.000. Nu o fac pentru mine, nu urmăresc o confirmare personală. Pentru mine este doar dovada că antrenamentele au funcționat, că sunt pe drumul bun. Mai important e ce înseamnă pentru pacienți și pentru cei care urmăresc. Le arătăm că limitele noastre sunt mult mai departe decât credem. Acum un an, nici nu visam că pot face 15.000 sau 30.000 de genuflexiuni. Dar până nu încerci, nu știi.

- Cum arată o zi de pregătire?

- Sunt un om activ – am doi copii, o carieră, multe responsabilități. Nu pot dedica toată ziua sportului. De aceea, mă trezesc devreme, pe la 5-6 dimineața, și încep cu antrenamentul. În weekend-uri, antrenamentele sunt mai lungi – uneori chiar de dimineață până seara. Mă ajută mult să ascult muzică, podcasturi sau să mă uit la un film în timp ce fac exercițiile. Timpul trece altfel.

+22 Foto
La Cercul Polar, alături de Tibi Ușeriu și Vlad Tănase Foto: Arhivă personală

- Cum arată alimentația? Cât de importantă este?

- În sportul de anduranță, se spune că performanța începe în bucătărie. Alimentația este esențială. Apoi somnul. Nu poți să dormi 2-3 ore pe noapte și să ai pretenția să faci performanță. Din 2011 nu mai consum produse de origine animală. Țin o dietă bazată pe plante, antiinflamatoare. Mănânc ovăz, granola, fructe de pădure, tofu (pe care îl fac eu), paste – mai ales în perioada de încărcare – legume, zarzavaturi, nuci. La un moment dat, am numărat și am văzut că mănânc peste 150 de tipuri de plante pe săptămână. Deci nu poți spune că e o alimentație plictisitoare.

Andrei Roșu: „7-8 ore pe noapte sunt regulă de aur”

- Și somnul?

- La fel de important. 7-8 ore pe noapte sunt „regulă de aur”. Și contează nu doar durata, ci și calitatea somnului. Dacă mănânci ultima masă la 10 seara, n-ai cum să dormi bine. Eu încerc să mănânc ultima masă la 5-6 seara. Și seara, înainte de culcare, citesc ceva relaxant. Asta ajută.

- Ce spune familia?

- S-au obișnuit. Când traversam Canalul Mânecii înot, soția dormea liniștită. Știe că mă pregătesc serios. Pentru mine, partea cea mai grea nu este participarea în sine, ci anul întreg de antrenamente. Competiția e doar „cireașa de pe tort”. Dacă s-ar putea participa fără antrenament... ar fi frumos – dar nu se poate, dacă vrei să duci la capăt ceva atât de solicitant.

- Cum vor arăta cele 24 de ore de record?

- Pentru cineva din afară poate părea monoton – o persoană care face genuflexiuni timp de 24 de ore. Strategia e simplă: 25 de genuflexiuni pe minut, adică 1.500 pe oră. Timp de 20 de ore. Celelalte 4 ore vor fi folosite pentru pauze, distribuite pe parcurs. La început vor fi mai scurte, apoi mai lungi, mai ales noaptea, când oboseala e mai mare.

Andrei Roșu: „Cele mai mari riscuri le au cei care stau pe canapea și se uită la televizor”

- Există riscuri?

- Întotdeauna. Dar, sincer, cele mai mari riscuri le au cei care stau pe canapea și se uită la televizor. Acolo e pericolul real. La astfel de evenimente, necunoscutele nu sunt neapărat fizice, ci legate de ce îți va cere corpul în timpul efortului – ce tip de aliment sau lichid va tolera după 12-14 ore. Poți descoperi că ceea ce funcționa la antrenamente nu mai merge și atunci trebuie să improvizezi.

- Este cea mai mare provocare a carierei?

- Ca provocare de 24 de ore, da. Am mai pedalat, alergat sau înotat 24 de ore, dar genuflexiunile sunt altceva. E o mișcare repetitivă, cu greutatea corpului, și devine epuizant. Dar sper să nu fie cea mai grea din viață – întotdeauna, după o provocare, vrei mai mult. Cine știe, poate o să fac 24 de ore de flotări. Partea superioară a corpului n-am lucrat-o la fel de mult, fiind alergător.

Andrei Roșu: „E greu să te automotivezi mereu”

- Cum îţi menții motivația?

- Cred mai puțin în motivație și mai mult în obiceiuri. Dacă îți creezi o rutină sănătoasă – te trezești devreme, faci sport, mănânci corect – nu mai ai nevoie de motivație zilnică. Motivația e consumatoare de energie. E greu să te automotivezi mereu. Dar cu obiceiuri bune, totul devine natural.

- Și totuși, care e motivația principală a acestei provocări?

- E mai mult decât o motivație – e un motor. E vorba despre cauza socială, despre familia mea. Vreau ca băiatul și fata mea să vadă că tatăl lor face lucruri mari, că visurile pot fi urmărite, indiferent de domeniu. Faptul că voi fi urmărit timp de 24 de ore, că lumea va putea dona, trimite mesaje – contează mult. Pentru mine și, mai ales, pentru pacienți.

- Perfect, mulțumesc! Dacă mai ai ceva de adăugat...

– Da, mi-ar plăcea ca toți cei care urmăresc acest material să facă măcar zece genuflexiuni. E greu doar începutul. În momentul în care te ridici de pe canapea, restul vine de la sine. Trebuie doar să faci, în fiecare zi, o genuflexiune în plus.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.