Fotbal   •   Liga 1   •   AMICAL

Scor neverosimil în amicalul clubului din Superliga! Câte goluri a putut să ia în 17 minute

FC Botoșani, „zdrobită” de Jablonec în primul amical din Austria. FOTO: Facebook @Fotbal Club Botoșani

Articol de Romeo Ene   —  sâmbătă, 28 iunie 2025

FC Botoșani a fost învinsă fără drept de apel de Jablonec, locul 5 în sezonul trecut din campionatul Cehiei, scor 1-5, în prima partidă de verificare din cantonamentul din Austria.

Deși cehii au deschis scorul în minutul 37, până în minutul 54 tabela arăta un neverosimil 5-0! Leo Grozavu (57 de ani), antrenorul echipei, a schimbat toată echipa după prima repriză.

FC Botoșani, „zdrobită” de Jablonec în primul amical din Austria

Suchan (37) și Alegue (43) au înscris pentru gazde în prima repriză, însă startul actului secund a fost de uitat pentru clubul din Superliga.


Botoșani a primit 3 goluri într-un interval de 4 minute! Chramosta (50), Nykrin (52) și Makanjuola (54) au punctat pentru clubul din Cehia, care n-a mai forțat ulterior.

Ștefan Pănoiu a marcat pentru Botoșani singurul gol, în minutul 90. Pentru Botoșani urmează duelurile de pregătire cu Metalist 1925 (30 iunie) și Viktoria Plzen (4 iulie).

Primul „11” trimis de Grozavu în Jablonec - FC Botoșani

  • Repriza I: Luka Kukic – George Gligor, George Miron, Riad Suta, Răzvan Creț – David Gabriel, Aldair Ferreira, Denis Șerban – George Cîmpanu, Andrei Dumiter, Ștefan Bodișteanu

  • Repriza II: Ioannis Anestis – Romario Benzar, Luca Popa, Charles Petro, Narcis Ilaș – Ștefan Pănoiu, Alexandru Albu, Enriko Papa – Zoran Mitrov, Darius Pășcălău, Antonio Dumitru


VIDEO. Meciul amical dintre Jablonec și FC Botoșani, de la minutul 54:07

Formația lui Leo Grozavu va primi în prima etapă din Superliga vizita celor de la Farul Constanța. Partida se va juca luni, 14 iulie, de la 19:00

FC Botoșani a terminat ultimul sezon de Superliga pe locul 12, primul deasupra locurilor de baraj, cu 29 de puncte.

Debutul noului sezon de Superliga este prevăzut în weekendul 11-13 iulie 2025. Se va intra în pauza de iarnă odată cu ultimul meci din etapa 21, programată în 20-21 decembrie 2025.

Câștigă frigidere / mini congelatoare în noul joc Gorenje & GSP

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.