Fundașul dreapta Petar Stojanovic (29 de ani) este primul transfer pe care Legia Varșovia l-a făcut după instalarea pe banca tehnică a lui Edi Iordănescu (47 de ani). Clubul din Polonia a oficializat mutarea, prin intermediul unui anunț făcut pe rețelele de socializare.
Ultima oară la Salernitana, împrumutat de la Empoli, Stojanovic nu și-a mai prelungit contractul cu formația din Serie A. Slovenul părăsește Italia după 4 ani și va face parte din lotul formației care va ataca titlul în Polonia.
Petar Stojanovic, primul transfer al lui Edi Iordănescu la Legia Varșovia
Petar Stojanovic este noul jucător al Legiei Varșovia!
Internațional sloven, multiplu campion al Croației și Sloveniei, a semnat un contract pe trei ani.
Bun venit la Legia, bun venit la Varșovia!
Petar Stojanovic va purta tricoul cu numărul 30
- comunicat Legia Varșovia
Petar Stojanovic, primul transfer al lui Edi Iordănescu la Legia Varșovia. FOTO: Facebook
Stojanovic a fost împrumutat în sezonul trecut de Empoli, în Serie B, la Salernitana, care a retrogradat în „C”, în urma barajului cu Sampdoria (0-2/ 0-2). În 2023 - 2024 el evoluase la Sampdoria, de asemenea sub formă de împrumut.
„Legia a fost pentru mine o alegere evidentă. Este un club mare, cu istorie și suporteri care impresionează. Nu a trebuit să stau mult pe gânduri ca să iau această decizie.
Mă bucur că sunt aici. Am jucat la cluburi unde presiunea pentru obținerea rezultatelor era mare. Cred că va fi la fel și la Varșovia și sunt pregătit pentru asta”, a declarat Stojanovic, pentru site-ul oficial al clubului.peta
Stojanovic a jucat 31 de meciuri pentru Salernitana în sezonul recent încheiat. E cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 750.000 de euro.
Iordănescu jr. a semnat un contract pe două sezoane cu multipla campioană a Poloniei, iar obiectivul va fi câștigarea titlului după un sezon complicat, în care clubul a terminat doar pe 5.
A reușit, însă, să câștige Cupa Poloniei, motiv pentru care va juca în preliminariile Europa League cu Aktobe, în turul 1.
{{text}}