International   •   Campionate   •   SPANIA

Unde va evolua Barcelona peste 40 de zile! » Între macarale, fără catering, toalete, lifturi și parcare

+25 Foto
Imagine din dronă a noului Spotify Camp Nou / Foto: FC Barcelona

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 28 iunie 2025

Chiar dacă trebuia să revină pe Spotify Camp Nou încă din toamna trecută, Barcelona se grăbește să se mute pe arena aflată în reconstrucție. Campioana Spaniei o va inaugura la Trofeul Joan Gamper, cu Como ca adversară, în meciul de pe 10 august.

Este o mișcare de management a președintelui Joan Laporta față de fanii blaugrana care tot așteaptă ca favoriții să se producă în propria casă, dar și față de elevii lui Hansi Flick, sătui de arena Montjuic, aproape niciodată ocupată la capacitatea maximă.

+25 Foto
Stadiul actual al lucrărilor de reconstrucție ale Spotify Camp Nou, pe care Barcelona va reveni pe 10 august / Foto: FC Barcelona

„Visul colectiv al Barcelonei de a reveni acasă s-a îndeplinit"


„Întoarcerea pe Spotify Camp Nou va fi una produsă în condiții precare și nu prea confortabilă, însă visul colectiv de a reveni acasă este îndeplinit", scrie cotidianul AS, cu 40 de zile înaintea ca los blaugranas să calce din nou pe iarba proaspătă de pe ultramodernizatul său stadion.

Noul Camp Nou nu va fi doar mai mare, ci va fi și mai ecologic, mai eficient și mai conectat

Sloganul Barcelonei la întoarcerea pe stadionul modernizat

Entuziasmul fanilor catalani s-ar putea lovi de destule inconveniente de infrastructură. Pornind de la faptul că publicul va avea acces doar în tribunele primului și celui de-al doilea nivel, singurele care sunt acum finalizate.

Între 25.000 și 60.000 de locuri disponibile, pe două inele!


„Deși numărul exact al locurilor disponibile pentru amicalul cu Como este o necunoscută, conducerea clubului ar dori să vadă 60.000 de spectatori, în ciuda discuțiilor inițiale de doar 25.000”, dezvăluie același cotdian spaniol.

Capacitatea finală va depinde însă de stadiul lucrărilor de construcție, iar Consiliul Local ar putea restricționa deschiderea unei părți a stadionului.

"Am spus răspicat din start că nu vom putea crea un echilibru între derularea lucrărilor de construcție și derularea meciurilor, dar este timpul să ne întoarcem. Nu va fi confortabil în 2025 și este posibil să rămână lucruri neterminate.

Ca de exemplu, nu toate intrările să fie gata, să nu existe parcare, dar important este că ne vom întoarce acasă. Vedem un vis colectiv devenit realitate", a declarat vicepreședintele Elena Fort.

„Restaurantele vor servi doar alimente reci și lifturile nu vor funcționa, iar toate toaletele nu vor fi încă date în folosință”

Chiar Consiliul de Administrație al Barcelonei a admis că întoarcerea la Trofeul Joan Gamper va fi oarecum pripită și destul de inconfortabilă.

Spotify Camp Nou este încă înconjurate de macarelele care lucrează de zor pentru a recupera numeroasele întârzieri ale proiectului acordat unui constructor din Turcia / Foto: FC Barcelona

Nu există locuri pentru cei care vor veni cu mașina la meci, lifturile și scările rulante nu vor funcționa, în timp ce restaurantele vor servi doar alimente reci și toate toaletele nu vor fi date în folosință”

Elena Fort a mai menționat că așteaptă autorizații de la Consiliul Local, de la Mossos d'Esquadra (n.r - poliția orașului) și de la Departamentul de Pompieri.

„A cerut «răbdare și înțelegere» tuturor sociosilor și fanilor, care, cu siguranță, vor lăsa deoparte inconvenientele pentru a se bucura de revenirea acasă două sezoane mai târziu de la plecarea pe Montjuic”, conchide AS:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.