International   •   EURO 2012   •   NAŢIONALA

Animozităţi între Mutu şi Piţurcă?

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 10 iunie 2008

România a reuşit să smulgă un punct vicecampioanei mondiale, Franţa, după un joc anost, în care ambele echipe au preferat să se apere decît să atace.



Speranţele în ofensivă ale naţionalei erau legate de Adrian Mutu, însă atacantul Fiorentinei nu a reuşit să iasă în evidenţă. Veştile legate de moartea bunicii sale şi de decizia FIFA de a-l obliga să plătească 12 milioane de euro lui Chelsea l-au afectat pe Mutu, care a fost schimbat în minutul 78 cu Marius Niculae. Postul de televiziune care transmite EURO 2008 în România, TVR, susţine că atacantul a fost nemulţumit de această decizie şi de faptul că Victor Piţurcă nu a dat mîna cu el atunci cînd a ieşit de pe teren.



De partea cealaltă, sursa citată transmite că selectionerul este nemulţumit pentru că Adi nu s-a pregătit foarte bine în ultima perioadă, datorită faptului că a fost suspendat în campionatul italian, perioada scursă între finalul din Serie A şi venirea la lotul naţionalei petrecînd-o în USA, acolo unde se află Consuelo, soţia sa.



În urmă cu aproximativ o oră, tricolorii au ieşit pe terenul de antrenament al cantonamentului din ST Gall, acolo unde titularii s-au pregătit separat faţă de restul lotului.



Aceştia din urmă se află şi acum pe gazon, în timp ce titularii s-au retras la centrul Spa din apropiere, pentru o şedinţă de refacere.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.